Un poem de Radu Klapper

* * *

Trebuie vorbit,
vorbit cât mai mult.
Ca şi cum ai alerga,
ca şi cum ai fugi.
Trebuie vorbit
pentru a lăsa amintirea să doarmă.
Trebuie alungată tăcerea, culcuşul din care pândeşte
să-şi înfigă aşteptarea
în carnea celor ce n-au aşteptat,

Trebuie vorbit,
depănate amintiri,
povestit despre tot,
trebuie vorbit
ca s-o luăm înaintea
gemetelor ferecate în noi,
înaintea sângelui,
înaintea morţii
pe care-am închis-o în orice copil.
Trebuie vorbit.
Două minute de tăcere-s prea mult.
Fantomele-n soare nu sunt fantome,
Amintirile nu mai sunt amintiri.
Pe mine m-au scuipat
În două minute de tăcere,
Pe mine m-au târât în noroi,
Pe mine m-au înfometat
Şi m-au ars.
În carnea mea s-au înfipt
Toate gloanţele şi grenadele.
Din mine cresc florile de pe morminte
Şi toate ierburile s-au hrănit
Cu bărbăţia fiilor mei.

Răcniţi
Vorbiţi şi cântaţi,
Certaţi şi iubiţi-vă.
Orice,
Dar alungaţi numai tăcerea.
Două minute sunt mult prea mult.

"somewhere i have never traveled" by e e cummings

Ce este Realitatea?

“Ce este Realitatea? Reflecţii asupra lumii lui Ştefan Lupaşcu”, cartea semnată de Basarab Nicolescu, este un exerciţiu intelectual şi creativ prin care autorul descrie, răstoarnă şi revizuieşte însuşi conceptul de realitate.
Pornind de la opera lui Ştefan Lupaşcu, argumentarea are la bază conceptele bine cunoscute de cititorii celorlalte cărţi semnate de Basarab Nicolescu -transdisciplinaritatea, terţul inclus, terţul ascuns, nivelurile de realitate, zona de non-rezistenţă, concepte prezentate în primele capitole, urmate de „Jung, Pauli, Lupaşcu şi problema psihofizică”, „Stefan Lupaşcu şi Gaston Bachelard: umbre şi lumini”, „Terţiul inclus, teatrul absurdului, psihanaliza şi moartea”, „Dumnezeu”, „Dialog întrerupt: Fondane, Lupaşcu şi Cioran”, „Abellio şi Lupaşcu – Un ideal împărtăşit”, o călătorie ce traversează domeniile cunoaşterii și ale creaţiei.
Pornind dinspre ştiinţă spre literatură, psihanaliză, simbologie, artă, religie, discursul său despre om, univers şi umanitate relevă o încercare de renaştere a lumii prin regăsirea, aducerea la lumină a unui sens pierdut sau uitat. Există o evoluţie a tehno-ştiinţei şi un regres spiritual care produc conflicte, dezechilibre, reflexe violente.

Încă de la prima carte, sublinia „Ruptura dintre ştiinţa si sens, dintre Subiect si Obiect încolţise deja, desigur, în decursul secolului al XVII-lea, când a fost formulată metodologia ştiinţelor moderne, însa nu a devenit evidenta decât în decursul secolului al XIX-lea, când a izbucnit big bang-ul disciplinar“ (Basarab Nicolescu, „Transdisciplinaritatea”).

Din Noi, particula și lumea aș dori să redau un fragment foarte important, o cheie de lectură pentru înțelegerea terțului inclus și a realității plastice pe care o modificăm în funcţie de gândurile şi acţiunile noastre, cum spune autorul, a realității interioare și exterioare în același timp:
“În faimoasa lui povestire filozofică despre Sfatul Păsărilor, poetul persan din secolul al XII-lea, Attar, ne descrie îndelungata călătorie a păsărilor în căutarea adevăratului lor rege, Simorgul. Păsările străbat șapte văi, pline de primejdii și de minunății. A șaptea vale este cea a uimirii. Acolo este și zi, și noapte în același timp, vedem și nu vedem deopotrivă, existăm și nu existăm, lucrurile sunt concomitent goale și pline. Dacă se agață cu orice preț de obiceiurile sale, de ceea ce știe el, călătorul cade pradă descurajării și disperării- lumea i se pare absurdă, incoerentă, smintită. Dar, dacă acceptă să se deschidă către această lume necunoscută,noua priveliște i se înfățișează în toată armonia și coerența sa. Aceleași considerații se aplică pe deplin și celui care încearcă să întreprindă călătoria în lumea cuantică”.
Nu aceasta este, oare, și cheia de lectură a poeziei?

un alt fel de a vedea cartea de poezie

De la stânga la dreapta: Basarab Nicolescu, Adam Puslojic, Mircia Dumitrescu, Dan Iancu, Paul Vinicius

Iată câteva fotografii realizate de Carla Ștefania și Petru Șoșa la vernisajul expoziţiei de carte bibliofilă «Amprenta Gutenberg – spre renaşterea cărţii bibliofile» a graficianului Mircia Dumitrescu, unde au putut fi văzute cărțile lui Virgil Mazilescu, Nichita Stănescu, Nicolae Breban, Basarab Nicolescu ("Teoreme poetice"), Adam Puslojic, într-o formă elegantă și originală.

Câteva cuvinte despre Marin Mincu

Încerc, ca mulţi alţii care nu au ajuns la al doilea sau al treilea volum, care nu au un blog prea citit/vizitat, care nu sunt moderatorii nici unei intalniri poetice, încerc un sentiment de suspendare. Şi nu pentru că mi-aş dori să public un volum pe an, nici să devin un formator de opinie poetică (sic!), dar regret dispariţia unui critic la care am apreciat intuiţiile surprinzătoare şi generozitatea.
Am reuşit să-l văd joi seară, în afara orelor prevăzute pentru vizite. Mulţi au spus – din hipersensibilitate sau ipocrizie – că preferă să şi-l amintească viu. Eu spun că viu era şi atunci, şi visa intens, prins în câteva tuburi care parcă-i descifrau totul.
Mincu a creat o generaţie, un cadru, o dispută, o reacţie şi, mai cu seamă, o atitudine decisivă pentru sincronizarea cu poezia europeană actuală şi nu numai.
Vorbesc despre criticul căruia mulţi dintre noi i-am dat un manuscris şi am aşteptat cu înfrigurare răspunsul: „citeşti data viitoare”. După şedinţa de cenaclu în care unii vedeau, alţii se chinuiau să vadă, alţii făceau analogii autist-discursive, el spunea „e bine, te public” sau – după un timp, pe care îl considera necesar, te întreba dacă ai luat în serios scrisul – „ai mai scris ceva?”. Datorită lui am reuşit să înţeleg încotro merg şi de ce.



Euridice a fost pentru mulţi un spaţiu de afirmare, dialog şi, de ce nu, de construire a unui discurs critic substanţial.
Pentru alţii, lectura a fost o rampă de lansare în "lumea" poeţilor şi atât. El ştia asta şi o spunea deschis ("dar oare e de ajuns?"). Şi mai ştia că, dintre toţi cei care scriu, îşi vor face apariţia doar „doi-trei balauri de foc”.

Lansare de carte

Va astept pe 26 noiembrie, la ora 16.00, la cele trei lansari de carte de la standul Humanitas, in cadrul Targului Gaudeamus:
„Cantecul geamanului” - Gabriela Toma (poezie)
"Soarele rasare din televizor" - Carmen Dominte (proza scurta)
"Apocalipsa după Vaslui" - Dorin Cozan (roman)

Muzeul National de Arta al Romaniei va invita vineri, 9 octombrie, orele 19.00, la Sala Auditorium, la recitalul sustinut de violonistul Alexandru Tomescu si pianistul Horia Mihail.

In program: Enescu – Balada, Bartok - 6 dansuri romanesti, Stravinski - Suita Italiana si Ravel – Sonata.

Recitalul este organizat in completarea expozitiei Ipostaze ale modernismului – pictura in Bulgaria , Grecia, Romania, 1910-1940, in dorinta de a oferi publicului o imagine cat mai cuprinzatoare a modernismului, in toate manifestarile sale artistice. Concertul este insotit de proiectii video ale lucrarilor prezente in expozitie, selectate de interpreti pentru a realiza un dialog intre muzica si pictura.

Rectificari si noutati

Toate proiectiile vor avea loc la Cinema Studio, ca si anul trecut.

P.S. Multam, Adrian! Altfel nici eu nu stiam unde sa ajung.... Ma bucur ca mai tragi cu ochiul pe blog.

Zilele Filmului Hispanic

Institutul Cervantes din Bucuresti organizeaza “Zilele Filmului Hispanic” in perioada 9-15 octombrie 2009 la Cinema Studio.

Gala de deschidere a “Zilelor Filmului Hispanic” va avea loc vineri, 9 octombrie, la ora 19.00, cu filmul “Una novia errante” (Argentina, 2006, regia Ana Katz). Gazdele galei, cei care vor vorbi despre filmul prezentat si despre intregul program, vor fi Juan Carlos Vidal, directorul Institutului Cervantes din Bucuresti si invitatul spaniol, regizorul Daniel Katz.

Daniel Katz este nascut la Buenos Aires in 1984. A obtinut premii pentru regie de scurt metraje inca din studentie si a participat la numeroase festivaluri de gen. De asemenea, a lucrat la regizor secund in multe proiecte cinematografice si de televiziune, dar si ca scenarist. A fost regizor secund al filmului “Una novia errante”, despre care va vorbi vineri seara la Bucuresti.


PROGRAM:
Vineri, 9 octombrie, ora 19.00
“Una Novia Errante” (Argentina, 2006, regia: Ana Katz)

Sambata, 10 octombrie, ora 18.00
“El Baño del Papa” (Uruguay, 2007)
Sambata, 10 octombrie ora 20.00
“La punta del diablo” (Argentina-Venezuela-Uruguay, 2006, regia: Marcelo Paván)

Duminica, 11 octombrie, ora 18.00
“Párpados azules” (Mexic, 2007, regia: Ernesto Contreras)
Duminica, 11 octombrie ora 20.00
“Mataharis” (Spania, 2007, regia: Iciar Bollain)

Luni , 12 octombrie, ora 18.00
“Bajo las estrellas” (Spania, 2007, regia: Félix Viscaret)
Luni , 12 octombrie, ora 20.00
“Noviembre” (Spania, 2002, regia: Achero Mañas)

Marti, 13 octombrie, ora 18.00
“Vete de mí” (Spania, 2006, regia: Victor García Leon)
Marti, 13 octombrie, ora 20.00
“La caja” (Spania, 2006, regia: Juan Carlos Falcón)

Miercuri, 14 octombrie, ora 18.00
“Mataharis” (Spania, 2007)
Miercuri, 14 octombrie, ora 20.00
“Yo” (Spania, 2007, regia: Rafa Cortés)

Joi, 15 octombrie, ora 18.00
“Para que no me olvides” (Spania, 2005, regia: Patricia Ferreira)
Joi, 15 octombrie, ora 20.00
“La Soledad” (Spania 2007, regia: Jaime Rosales)

"Aş putea fi închis într-o coajă de nucă şi să mă cred regele spaţiului infinit, de n-ar fi însă visele urâte". "Hamlet", Act 2, Scena 2

Am citit de curând cartea lui Stephen Hawking, "Universul într-o coajă de nucă". Dintre toate cărţile despre univers pe care le-am citit, este de departe cartea cea mai seducătoare. Şi dacă nu veţi afla - aşa cum nici fizicienii nu au aflat un răspuns cert - care este povestea începutului universului de acum 13,7 miliarde de ani şi ce se întâmplă înainte de început, cu siguranţă veţi întâlni personalităţi dintre cele mai puternice. Iată, Richard Feynman, fizicianul istoriilor multiple, cel care se amuza deschizând seifurile cu informaţii secrete, cel care a avut o contribuţie-cheie la teoria bombei atomice şi la descifrarea hieroglifelor maya (sic!). Apropo de asta, pe tabla de la Coltech în ziua morţii sale, petrecută în '88, s-a găsit scris: "What I cannot create I do not understand".

Prin nordul tarii

Oameni de afaceri, inspiraţi de filologi

Am avut în ultima vreme ocazia de a afla că oamenii de afaceri îi susţin pe filologi. Am putea spune că visăm să ajungem la un dialog între creatori şi oamenii cu bani care să finanţeze proiecte culturale, să cumpere opere de artă, să aibă colecţii de cărţi bibliofile şi cărţi rare. Sunt câteva excepţii discrete de acest gen în ţara noastră. Nu putem spune acelaşi lucru despre omul de afaceri şi omul politic Mircea Popescu. Acest personaj necunoscut consideră că singura lui soluţie de a se afirma în spaţiul public românesc este aceea de a intra într-un dispută culturală (sic!) şi de a denunţa la DNA proiectul Academiei Române de editare a manuscriselor eminesciene. Şi acest lucru după o lectură, bănuiesc întâmplătoare, a articolului Ioanei Both din „Dilema veche” şi al celui semnat de Constantin Vică în „Dilemateca”, ambii criticând proiectul Academiei.
Ediţia facsimilată a manuscriselor lui Eminescu, pe care Noica a dorit-o realizată, a apărut datorită bunei coordonări a profesorului Eugen Simion şi a graficianului Mircia Dumitrescu. Această ediţie este însoţită de un CD prin care s-a dorit vizualizarea manuscriselor eminesciene. Faptul că Ioana Both, Constantin Vică şi Mircea Popescu compară acest CD cu ediţiile electronice Wittgenstein's Nachlass: The Bergen Electronic Edition", Charles Sanders Peirce ne determină să ne îndoim profound de capacitatea elementară acestor persoane de a distinge între două modalităţi electronice de redare a informaţiei. Dincolo de acest aspect, se poartă în tot spaţiul occidental astfel de reacţii la adresa unor mari personalităţi, reacţii care creează peste noapte vedete şi vedetisme.
Dacă reacţiile de frustrare le putem analiza ca deliciu psihanalitic, reacţia domnului Mircea Popescu rămâne totuşi surprinzător de hilară. Acesta declara pentru “Cotidianul” că “perpetuarea acestei atitudini, de-a ascunde gunoiul sub preş şi de a povesti la o cafea şi pe la colţuri, este mai degrabă nocivă, pe de o parte pentru că slăbeşte încrederea cetăţenilor în instituţiile statului, şi pe de cealaltă pentru că îngăduie persoanelor incompetente ori rău intenţionate să rămână hoţi neprinşi, şi deci negustori cinstiţi”. No comment!

Ce-am mai făcut în ultimul timp

Concursul de debut literar UniCredit a desemnat trei scriitori debutanţi în 2009
• Lucrarea câştigătoare la fiecare secţiune va fi publicată şi promovată de Editura Humanitas
Bucureşti, 24 iunie 2009 – Concursul de debut literar UniCredit, ediţia 2009, desfăşurat pe parcursul a două luni la nivel naţional, are trei câştigători, ale căror lucrări vor fi publicate şi promovate de Editura Humanitas. Concursul se află la a doua ediţie, fiind iniţiat de Asociaţia Catalist în parteneriat cu UniCredit Ţiriac Bank şi pentru susţinerea scriitorilor ale căror lucrări nu au mai fost publicate în volum.Ediţia a doua a Concursului de debut literar UniCredit a atras participarea a peste 120 de manuscrise pentru trei secţiuni: poezie, proză scurtă şi roman.
Câştigătorii din acest an sunt Gabriela Toma din Bucureşti, la secţiunea „Poezie”, pentru volumul Cântecul geamănului, Carmen Dominte din Bucureşti, la „Proză scurtă”, pentru lucrarea Soarele răsare din televizor şi Dorin Cozan din Vaslui, pentru Apocalipsa după Vaslui, la „Roman”.Selecţia lucrărilor premiate a fost realizată de către acelaşi juriu de specialitate ca la prima ediţie a concursului, compus din Paul Cernat, Liviu Papadima şi Mircea Vasilescu. Aceştia îşi argumentează în cele de mai jos alegerile:
„Cântecul geamănului e un volum de versuri omogen, cu o arhitectură simbolică unitară şi o construcţie pe mai multe paliere de semnificaţie, de la cel direct existenţial, la cel metafizic”, a apreciat criticul literar Paul Cernat, lector universitar la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. „Unitatea de viziune se asociază perfect cu unitatea de dicţiune. Textele sunt în general scurte, intense, enigmatice, cu personaje lirice care apar şi dispar, fantomatic, din cadru. Poemele developează secvenţe onirice, meditative, cu un amestec de suavitate şi cruzime, iar afectivitatea bine ţinută în frâu a tonului imprimă secvenţelor o atmosferă psihedelică, stranie. Un talent puternic interiorizat, de o forţă implozivă.”
Mircea Vasilescu, conferenţiar dr. La Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti şi redactor-şef al revistei Dilema veche, a motivat simplu premiul obţinut de Carmen Dominte (autoarea lucrării Soarele răsare din televizor): „pentru ritmul alert, stilul concis şi verva imaginativă”.
„Apocalipsa după Vaslui e o naraţiune savuroasă, greu clasabilă, dar care poate fi considerată fără probleme şi ca roman”, consideră Liviu Papadima, decanul Facultăţii de Litere. „Amestecul de parodie arhaizantă şi de jargon computeristic, bogat asezonat cu elemente ale societăţii româneşti de azi şi dintotdeauna are bătaie lungă, trimiţând la o imagine a identităţii locale peste timp şi mode. Formula accesată este patafizică şi absurdistă, cu elemente ce trimit la Urmuz, la Păstorel Teodoreanu sau Luca Piţu. Savuros, textul amuză, bulversează şi captivează. Aproape sigur, nu va trece neobservat. În definitiv, dacă Mizilul a intrat cam de multişor în literatura română, Vasluiul de ce să mai aştepte?”, a încheiat Papadima pledoaria pentru romanul declarat câştigător în competiţie.
„Ne-am implicat în acest proiect, încercând să contrazicem prejudecata încetăţenită potrivit căreia în România tinerii autori nu sunt sprijiniţi să se afirme”, spune Anca Nuţă, Manager Evenimente, CSR şi Proiecte Culturale în cadrul UniCredit Ţiriac Bank. „Am vrut ca noi, UniCredit Ţiriac Bank, să contribuim la afirmarea unor scriitori debutanţi, mai degrabă decât să ridicăm neputincioşi din umeri, alăturându-ne vocilor care spun „Nu se face nimic!”. Noi am făcut ceva şi suntem mândri că, ajuns la cea de-a doua ediţie, Concursul de debut literar UniCredit a atras un număr dublu de participanţi, comparativ cu anul trecut”, a mai declarat Anca Nuţă.
„Am făcut un mic studiu de „piaţă” înainte de lansarea concursului, în urma căruia am constatat că iniţiative de acest fel sunt puţine şi, în general, restrictive – fie impun o limită de vârstă, fie cer şi CV-uri, listă de texte publicate în prealabil ş.a.m.d.Noi am vrut să iniţiem un concurs deschis absolut tuturor celor care scriu, judecat de un juriu neafiliat vreunei edituri sau grupări, unde singura condiţie să fie statutul de debutant (în volum), iar criteriul de selecţie să fie strict valoarea textelor, fără vreo atenţie acordată vârstei, experienţei ori succeselor anterioare ale participanţilor.Până la urmă, cel mai important e faptul că reuşim prin concursul acesta să le deschidem unor autori un drum altfel poate inaccesibil. Şi efectul pe care o astfel de legitimare, asigurată şi de publicarea la o editură prestigioasă, o are asupra câştigătorilor e, cred, un motiv suficient pentru a continua proiectul acesta.” (Cristina Guseth, Directorul Asociaţiei Catalist)
Scriitorii premiaţi îşi vor vedea lucrările publicate şi lansate de către Editura Humanitas, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură, ediţia a XVI-a, ce va fi organizat în toamna acestui an. De asemenea, editura se va ocupa şi de promovarea celor trei lucrări. Informaţii suplimentare despre concurs şi câştigători sunt disponibile pe site-ul www.bibliofagia.ro.

Trupul şi fiinţa

Expoziţia maestrului Vladimir Zamfirescu, "Trupul şi fiinţa" la Sala Dalles (4 iunie - 15 iulie).

www.zamfirescu.net

Notatii....

“suntem liberi să ne imaginăm tragica poveste a unui rebel care a trăit în Sumer, cel care a vrut şi a căutat în mod absurb nemurirea, dar a murit, aşa cum mereu se întâmplă”
Dragoş Galgoţiu

Cronicile la spectacolul „genial” „Epopeea lui Ghilgameş” de Dragoş Galgoţiu au uitat să menţioneze următoarele aspecte: risipă de mijloace, interpretare melodramatică, ţipată mai tot timpul, o suprasolicitare cu lungimi incredibile, ruptura de ritm între discurs-muzică (vezi dialogul dintre Ghilgameş şi Uta-napiştim), între enunţare şi mesajul care se doreşte transmis (discuţia dintre Ghilgameş şi Urshanabi care a stârnit râsete în sală), decorul orbitor la propriu, deranjant între sclipiri obositoare şi un bec de uzină aprins din când în când etc. Nu putem omite nici influenţa prea evidentă, aş spune, a spectacolului prezent în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa - Kalevala după Elias Lönnrot, producţie a Companiei Fortedanse din Ungaria, în regia lui de Horváth Csaba, coregrafia semnată de Horváth Csaba (spectaculos, dealtfel).


Ar mai trebui spus că Tudor Aaron Istodor în “Şase personaje în căutarea unui autor” şi-a întruchipat corect personajul. Din această corectitudine nu a mai ieşit, din păcate, şi a păstrat acelaşi ritm al rostirii şi în interpretarea lui Ghilgameş.


Dacă am reciti epopeea şi am revedea spectacolul, am mai rosti oare “memorabil, modern, magnific spectacol” ?

Sase personaje in cautarea unui autor

La Sala Izvor a Teatrului Bulandra au avut loc "repetiţiile" pirandellliene în regia lui Liviu Ciulei.

Cu: Victor Rebengiuc,Camelia Maxim,Andreea Bibiri,Tudor Aaron Istodor,Adina Mirea,Beatrice Paraschiv,Leonard Gogarla,Dana Dogaru,Ion Caramitru,Dan Astilean,Mirela Gorea,Julieta Strambeanu Weigel,Anca Androne,Anca Sigartau,Marius Capota,Valent

Scenografia şi regia, precum şi jocul actorilor Camelia Maxim şi Victor Rebengiuc sunt ireproşabile.
Jocul lui Ion Caramitru este însă neconvingător, cu replici lipsite de vlagă, încercând pe tot parcursul piesei să dobândească acel "viu", acea trăirea scenică a rolului:
"Daca situatia, scopul si intentiile sunt asumate, actiunile si replicile vor veni in mod organic in urma unei puternice necesitati interioare. In felul acesta actorul va avea o traire autentica, unica si irepetabila, indeplinindu-si rolul de creator al operei de arta care este el insusi. Iluzia de "personaj" sau de "interpretare" sau de "rol" este doar a publicului. Daca situatia, scopul si intentiile nu sunt asumate, actorul va actiona nesustinut interior, deci va minti, caz in care nu se poate discuta despre adevarata arta a actorului, cea a trairii scenice.Aceasta metoda e eficienta doar odata cu dezvoltarea curiozitatii ludice, a vulnerabilitatii, spiritului de sacrificiu, initiativei, onestitatii, demnitatii, integriatii, altruismului, increderii, curajului, simtului masurii, modestiei, bunului simt, inteligentei, imaginatiei active (cea in care suntem pusi in situatia de a rezolva o problema), fermitatii, simtului punctualitatii, al responsabilitatii, vointei si unui foarte bun echilibru intre ratiune (gandire) si simtire (impuls)." (pentru citat vezi forum U.N.A.T.C.)

David Alfaro Siqueiros, un maestru al perspectivei

Biblioteca Metropolitană Bucureşti – Filiala „Ion Creangă" şi Ambasada Mexicului în România au organizat o serie de evenimente dedicate pictorului muralist mexican David Alfaro Siqueiros la 35 de ani de la moartea sa - prelegerea David Alfaro Siqueiros şi vremea sa sustinuta de Domnia Sa Rodolfo Arturo Saldana Herrera, însărcinat cu Afaceri Culturale la Ambasada Mexicului în România, expoziţia a 14 reproduceri a picturilor lui Siqueiros şi proiecţia filmelor „Naţionalismul postrevoluţionar" şi „Planeta Siqueiros"

Website: www.bmms.ro

Vizitând în 2007 Galeriile de Artă Contemporană din Sibiu, în cadrul expoziţiei lucrărilor lui Horia Bernea, Paul Neagu, Matiec, am găsit şi lucrările lui Gunther Uecker, precum şi un citat tradus în engleză:"I decide on white because it is the highest degree of colour". Mă întrebam zilele trecute în faţa zăpezii sticloase de la Zărneşti cum arată acest alb într-un poem.

BOOKS FROM FINLAND

Books from Finland, cu o tradiţie din 1967, este o revistă în limba engleză despre cărţile apărute în şi despre Finlanda. Revista publică lucrări ale contemporanilor finlandezi şi ale scriitorilor suedezi-finlandezi – poezie, proză, ficţiune, eseu, interviuri – articole şi alte materiale care reflectă activitatea culturală din ţară. De asemenea, este prezentat şi portretul societăţii în care literatura apare – Finlanda la începutul unui nou mileniu. Revista este publicată de Societatea Literară Finlandeză cu sprijinul financiar al Ministerului Educaţiei din Finlanda.
În numărul 1/2008, Soila Lehtonen, editorul-şef propune ca subiect de dezbatere problema egalităţii într-un interesant articol „Mai egal decât tine?” în contextul în care femeile din Finlanda sunt mai bine educate decât media din Uniunea Europeană. Există totuşi profesii ale femeilor şi profesii ale bărbaţilor, chiar dacă, ştim prea bine, democraţia Finlandei este lăudată pentru promovarea egalităţii. Teoria feminismului radical este foarte populară în Finlanda şi în ţările nordice, potrivit acesteia clasa conducătoare a societăţii este formată din bărbaţi care folosesc toate metodele şi mijloacele pentru a discrimina şi a oprima femeile de pretutindeni.
O teorie destul de radicală, în opinia mea, care nu duce decât la accentuarea diferenţelor, instituirea unor blocaje şi la autovictimizare. Desigur că susţin ideea egalităţii de şanse în ocuparea unui post, oricare ar fi acela. Îmi amintesc de o relatare a profesorului Matei Călinescu la cursul de Master legată de întâlnirea cu o feministă radicală în faţa unui lift. Încercând să-i ofere prioritate, femeia a reacţionat destul de agresiv, deranjată fiind de faptul că este tratată ca o ....femeie.
Pentru a ieşi din paradigma acestei teorii radicale, Soila Lehtonen oferă exemplul cărţii „Bărbatul fără egalitate” de Arno Kotro şi Hannu T. Sepponen, apărută la Tammi în 2007. Autorii susţin că bărbaţii sunt discriminaţi în sistemul de îngrijire şi în cel militar. În dezbaterile legate de violenţa în familie, se uită deseori faptul că femeia poate fi factorul agresor.
În acest număr, la capitolul ficţiune tema principală este femeia şi copiii în război. Cartea Sirpei Kähkönen Lakanasiivet ilustrează o singură zi de război în Kuopio - nordul Finlandei în 1941. Romanul postum al lui Helvi Hämäläinen Raakileet a trebuit să aştepte 57 de ani până la publicare ;i are ca subiect situaţia mamelor şi copiilor lor în Helsinki în anii ’40, precum şi a bărbaţilor care şi-au pierduţi trupul, iar unii spiritul în război.
Leena Lahti propune un mod de a valorifica timpul atunci când trebuie să aştepţi: cărţile vorbite. Suntem de acord cu acest tip de valorificare însă consider totuşi că nu orice carte poate fi ascultată în absolut orice moment şi cu atât mai puţin sunt de acord cu replica Leenei Lahti: „Chiar şi curăţarea toaletei capătă o nouă dimensiune în timp ce asculţi fundamentele filozofiei buddhiste Zen”, de o superficialitate grosolană.
Există câteva site-uri de explorat, printre acestea http://www.librivox.org/, pentru vorbitorii de finlandeză, de pe care se pot descărca 1500 de titluri care nu sunt sub legea dreptului de autor şi adăugate de către membrii comunităţii. Desigur că se pune problema calităţii acestor adăugări, problemă asemănătoarei Wikipediei care are acelaşi sistem de postare de către voluntari. Site-ul american http://www.audible.com/ cu 35.000 de diferite cărţi vorbite propune o selecţie de calitate a cărţilor mai recente, iar http://www.adlibris.com/ vide cărţi vorbite în suedeză.
Sunt prezentate poemele lui Rakel Liehu despre care Karri Kokko spune că sunt în spiritul pictorului şi poetului german dadaist Kurt Schwitters prin dorinţa de a face lucrurile diferit, printr-o tehnică a colajului, printr-o voce narativă.
Premiul finlandez pentru ficţiune în 2007 a fost acordat lui Hannu Väisänen pentru romanul autobiografic „Toiset kengät”. Câţtigătorul premiului pentru non-ficţiune a fost profesorul de istorie a filmului Peter von Bagh pentru lucrarea „Sininen laulu. Itsenäisen Suomen taiteiden tarina”. Premiul Junior - literatura pentru copii a mers la Aino Havukainen şi Sami Toivonen pentru cartea lor ilustrată Tatun ja Patun Suomi.
Fostul editor de la Otava, profesorul Heikki A.Reenpää şi-a donat colecţia de peste 20.000 de cărţi bibliofile Bibliotecii Naţionale. Cărţile sunt din secolul al XVI-lea şi printre ele se află prima traducere a Noului Testament de Mikael Agricola (1548), precum şi opere complete cum ar fi Mika Waltari, peste 3000 de lucrări de dizertaţie de la universitatea din Turku din 1642 până în 1827.
Mai puteţi citi un eseu despre arta fotografică a lui Victor Barsokievitch (1863-1933), unde toate persoanele sunt îmbrăcate potrivit rolului lor în societate.
Din selecţia cărţilor pentru copii şi tineri – „Muuttolintulapsi” de Päivi Franzon, ilustraţii de Sari Airola. În acest sens, una dintre temele predominante în literatura finlandeză din acest prim deceniu a fost toleranţa. Päivi Franzon prezintă sentimentele de alienare şi dezrădăcinare experimentate de un copil imigrant. „Jäiset jumalat” de Jukka Laajarinne spune povestea unui trib cu o existenţă nomadă într-o vale întinsă din munţi. Autorul trasează o paralelă între cultura nomadă ascetică şi tehnologia modernă occidentală, cea din urmă definită de ameninţările dezastrelor ecologice ş.a.
La capitolul de istoria artei este prezentat studiul lui Ville Lukkarinen despre Pekka Halonen (1865-1933) şi arta sacră, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Epocii de aur în pictura finlandeză. Este cunoscut pentru peisajele de iarnă, fiind un pasionat căutător al sacrului în artă. L-a avut ca profesor pe Paul Gaugin în Paris. Muzeul de Artă Atheneum din Helsinki a ales lucrările sale pentru o mare expoziţie pentru a sărbători a 120-a aniversare a deschiderii către public.
Markus Hiekkanen scrie despre „Suomen keskiajan kivikirkot”, bisericile finlandeze din piatră ale evului mediu, biserici care datează din 1200 până în 1560. O atenţie deosebită este acordată zonei Viipuri şi bisericilor din această regiune care aparţie acum Rusiei. Există, de asemenea, un studiu introductiv legat de bisericile precreştine.
În numărul 2/2008, editorialul propune tema traducerilor „On not getting lost in translation” parafrazând comedia „Lost in translation” şi amintind totodată de filmul lui Sydney Pollack cu Sean Pean şi Nicole Kidman. Traducerea este un subiect care a traversat istoria omenirii. Cum poate o traducere să fie fidelă textului original? Reuşeşte voredată? Ei bine, s-au dat numeroase definiţii de-a lungul timpului. Francezii obişnuiesc să spună că traducerile sunt asemenea femeilor: ori frumoase, ori fidele, dar niciodată frumoase şi fidele în acelaşi timp. Este amintită celebra replică a poetului american Robert Frost „poezia este ceea ce se pierde prin traducere”.
Subiectul abordat mai nou de revista americană „CONTEXT” este traducerea literară, deoarece în SUA, ca şi în Marea Britanie există un procent foarte mic de traduceri ale cărţilor de ficţiune. În Finland cifra variază între 30 şi 40%.
Traducătorii britanici Nicholas de Lange şi Ros Schwartz, într-un articol republicat în „CONTEXT”, consideră că interpretul muzician poate fi comparat cu un traducător „Impui felul tău de a citi, interpretarea personală, un timbru personal”. Traducerea este subiectivă, este intervenţie.
Martin Riker exemplifică una dintre calităţile literare de care dă dovadă scriitorul francez Raymond Queneau şi care este dificil de tradus: jocuri de cuvinte, glume, stilul baroc. (Să menţionăm aici „Exerciţiile de stil”). Rilke spunea că umorul este un element specific naţional.
În numărul 2 al revistei „Books from Finland” sunt prezente extrase din romanul „Marie” de Arne Nevanlinna, scris în stilul baroc, o introspecţie a unei femei din secolul trecut. Tehnic, ignoră orice punctuaţie şi structură obişnuită a propoziţiilor.
Romanul „Elmo” de Juhani Peltonen este un clasic contemporan al stilului paradox care descrie viaţa unui erou sportiv melancolic cu acrobaţii verbale, parodie şi cu reflecţii pesimiste.
„Earth” de Risto Isomäki ne prezintă o perspectivă interesantă a viitorului – furnicile ca salvatoare ale omenirii ca alternativă la încălzirea globală, subiectul fierbinte al deceniului. Furnicile sunt experte în păstrarea carbonului.
Moomintroll este un personaj celebru creat de artistul şi autorul Tove Jansson. Seria Moomin a fost tradusă în 33 de limbi. Personajul simpatic este o creatură rotundă şi albă care locuieşte împreună cu prietenii în Moomin Valley. Prin intermediul personajului, autorul îşi desfăşoară arta verbală şi cea vizuală într-un dialog filozofic, ironic şi plin de umor. Lipsa protecţiei drepturilor de autor a dus la efecte negative cum ar fi prezenţa personajelor în filmele de animaţie japoneze.
Povestea lui Hansel şi Gretel, ţesută în jurul temelor de abandon, canibalism, teroarea pădurilor întunecate, repovestite de Fraţii Grimm la începutul secolului al XIX-lea, arhetipul magic al poveştii a inspirat numeroşi compozitori, scriitori şi artişti ani la rândul. Inspirat din această poveste, volumul de poeme „Gretel şi Hansel” al Riinei Katajavuori este o re – şi de-construire a basmului. Simbolurile nu dispar, ele sunt redefinite în funcţie de noua compoziţie a lumii actuale.
„Exista pe atunci multă ciocolată şi generozitate, magazine de telefoane mobile şi molizi înalţi în care tata, tânăr fiind, urca până în vârf, pentru că în vremea aceea n-ar fi putut cădea/ Acum intru în pădurea aceea şi nu numesc nimic. Invizibilă, merg pe covorul cu ace de pin, strigând mereu să văd dacă cineva m-ar recunoaşte ca una de-a lor”. Poemul acesta intitulat „Beslan” este un requiem pentru cei 186 de copii ucişi în asediul şcolii din 2004 din Beslan, Cecenia, atunci când forţele guvernamentale ruse au atacat şcoala după preluarea acesteia de către teroriştii care protestau împotriva celui de-al doilea război cecen.
E un prilej bun să amintim de spectacolul de dans contemporan „Albă ca Zăpada” al companiei Ballet Preljocaj din Franţa, pe care am avut bucuria să-l văd la Teatrul Naţional. Coregraful francez de origine albaneză Angelin Preljocaj a pus în scenă povestea după Fraţii Grim pe muzica lui Gustav Mahler, costumele fiind create de celebrul designer Jean-Paul Gaultier. Iată ce spune Angelin Preljocaj despre spectacol:
„Îmi doream foarte mult să spun o poveste, să deschid o paranteză feerică şi fermecată. Asta ca să nu cad în rutină, fără îndoială. Dar şi pentru că ador basmele, ador poveştile, ca noi toţi de altfel. Am rămas fidel versiunii Fraţilor Grimm, cu excepţia câtorva variaţiuni personale, bazate pe propria-mi analiză a simbolurilor din poveste. Bettelheim interpretează acest basm ca pe un Oedipe inversat. Personajul principal al poveştii este fără doar şi poate mama vitregă. In spectacol am pus accentul tocmai pe voinţa ei narcisistă de a nu renunţa la puterea de seducţie şi la rolul de femeie, chiar cu preţul sacrificiului fiicei sale vitrege. Simbolurile vorbesc deopotrivă adulţilor şi copiilor, se adresează tuturor, tocmai de aceea îmi plac poveştile”.
La capitolul Poveştile jurnalistului, Jyrki Lehtola consideră că de mult timp încoace sexul şi violenţa a vândut ziarele, dar pentru finlandezi acest obicei al lumii media s-a accentuat şi devine îngrijorător. Să fie oare numai situaţia Finlandei? Consider că este un fenomen mondial care se manifestă prin trusturi de presă, posturi de televiziune, cu mijloace de manipulare dintre cele mai josnice. Lehtola aminteşte de tristul eveniment din noiembrie anul trecut când, într-o comunitate mică finlandeză, un elev a pus mâna pe o armă şi a început să tragă. Au murit nouă elevi. În acel moment întreaga lume mediatică şi-a întors ochii spre Finlanda şi au început să critice modul de viaţă, au pus etichete, au aruncat prejudecăţi. Exemplul cel mai concret în acest sens este analiza făcută de Roger Boyes în „The Times” – finlandezii locuiesc în întuneric şi sunt izolaţi, sunt depresiv, deseori sinucigaşi, visând la vacanţe undeva foarte departe.
Există o pagină în fiecare număr în care sunt prezentate traducerile care se fac din operele finlandeze în alte limbi: arabă, bulgară, spaniolă, ungară, lituaniană. Mă întreb dacă noi avem traducători din limba finlandeză sau dacă ne interesează cumva să traducem şi dacă s-ar putea promova la noi o carte de poeme/proză sau carte pentru copii din bogata literatură finlandeză. Editurile noastre au câteva criterii-priorităţi foarte clare: cartea trebuie să se vândă, urmăresc lista premiilor Nobel, interesele de lectură ale majorităţii etc. Numărul cărţilor traduse în limba unui popor este relevant pentru nivelul său de cultură.
În numărul 3/2008 este celebrat Mika Waltari, cel mai tradus scriitor finlandez până azi, cu 405 de traduceri în 35 de limbi. Povestea melancolică „A mistake” este reprodusă în acest număr. În perioada de după război, în Napoli, gazda unui mic restaurant, câinele acestuia şi un client prelungesc o cină. În faţa unor sticle de vin, ei îşi povestesc amintirile legate de război şi rămân la o friptură împreună cu câinele! Waltari reuşeşte să portretizeze câinii cu mult umor şi spiritualitate.
Un alt portret canin se regăsteşte în acest număr în „Avantgarderobe and other moveables” de Kaarina Valoaalto.

„Mitä onni on” de Petri Tamminen relatează despre un scriitor de vârstă mijlocie care hoinăreşte prin Danemarca.
Numărul se bucură şi de câteva imagini extraordinare ale fotografului american de origine finlandeză Arno Rafael Minkkinen.
Despre viitorul cărţii tipărite, Tomi Kontio ne dă un insight. În 2007, în SUA a fost lansat un dispozitiv de citire electronică, Kindle, dar care nu este disponibil încă în Europa. În America a fost vândut ca pâinea caldă: vă imaginaţi fără computere, cabluri şi fire. „Kindle aduce aceeaşi libertate şi putere conţinutului unui text aşa cum un telefon mobil aduce comunicării verbale”, spunea Steve Gibson, un utilizator experimentat. Dispozitivul costă la ora aceasta în jur de 359 de dolari. Sunt deja peste 100.000 de cărţi şi reviste de ales. Pagina este asemănătoare cele de carte. Alegi tipul de literă, mărimea acesteia. Europa va implementa oare acest sistem? Sau va crea, aşa cum ne-a obişnuit, propriul sistem?

Despre „Gustul lecturii” scrie directorul Asociaţiei Finlandeze a Editorilor de Carte. Situaţia în Finlanda este cam aşa: 10% finlandezi cumpără 9 din 10 cărţi. Gustul pentru lectură are aici rădăcini istorice începând cu secolul al XVII-lea când abilitatea de a citi devenise instrument social. Nimeni nu se putea căsători fără să treacă examenul de citire în parohie! Două secole mai târziu, această abilitate a fost un instrument de conştientizare naţională a importanţei declarării independenţei faţă de Rusia. Trebuie spus că Suedia ceda Finlanda Rusiei la începutul secolului al XIX-lea (1809), aceasta având însă autonomie în cadrul Rusiei ca Marele Ducat al Finlandei până în anul 1917, când şi-a declarat independenţa.
Asociaţia Finlandeză a Editorilor de Carte a sărbătorit în 2008 150 de ani, când a fost realizată şi o statistică. Şi-a schimbat totodată şi colecţia şi modalităţile de publicare. Informaţia este publicată şi pe Internet. Cărţile de non-ficţiune sunt prelucrate mai detaliat utilizând un sistem de clasificare de bibliotecă. Din datele relevate de studiu AFEC pentru anul 2007 menţionăm: au fost publicate 14 154 de cărţi, dintre care 11052 în limba finlandeză, 672 în suedeză (suedeza fiind a doua limbă oficială în Finlanda) şi 2430 în alte limbi. Dintre acestea, în finlandeză, la capitolul ficţiune s-au publicat 2457 de cărţi, 645 la educaţie, 957 la istorie şi biografie.

Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa

Prima piesă pe care am văzut-o în cadrul Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa a fost "un regalo", un spectacol de teatru fascinant, un poem pe scenă: „OCHII” de Franco Scaldati de la Teatrul Garibaldi din Palermo. Decorul minim, mişcări foarte puţine tocmai pentru a scoate în evidenţă textul pe care simţeai nevoia la un moment dat să-l reiei. Proiecţii fascinante ale orbului prin ochii cărora coboară mulţimea unui ţinut care trăieşte în obscuritate, fără principii morale, fără idealuri.
De asemenea, un spectacolul de forţă prezentat de FORTEDANSE din Debrecen – „KALEVALA”. Adaptând legenda problemelor actuale ale omenirii legate de globalizare, devieri hormonale, turism şi consumism, regizorul reuşeşte prin mişcări de dans contemporan să redea povestea unei lumi care pierde sursa vietii, forţa. Oamenii uită că sunt totuşi fiinţe ale soarelui. Piesa se bucură de o scenografie originală semnată de Csaba Antal , de regia şi coregrafia lui Csaba Horváth şi de muzica lui Nils Petter Molvaer, reprezentant al muzicii moderne. Tăierea butucilor, sublinierea replicilor prin cadre luminoase, construirea unui schelet metalic se întâmplă pe scenă sub privirile uimite ale spectatorilor.

Ai un sentiment foarte ciudat şi îngrijorător la finalul spectacolului „PACEA ETERNĂ” scrisă de Juan Mayorga şi regizată José Luis Gómez, Teatro de la Abadia din Madrid. „John, John” şi comenzi în germană rostite rapid şi îndeplinite imediat. Ce se petrece în terorism? După toate dictaturile pe care le-a cunoscut omenirea, iată că suntem în plin terorism ( în oraşe în care pleci de acasă şi nu ştii dacă mai poţi auzi până seara în cazul în care o bombă explodează lângă tine, şi ăsta e un caz al unei cunoştinţe care locuieşte în Israel). Te trezeşti faţă în faţă cu un om antrenat în funcţie de rasa agresivităţii din care face parte să te distrugă.
„TRILOGIA VILEGIATURII” Spectacolul prezentat de Piccolo Teatro di Milano şi găzduit de Teatrul Bulandra a fost cu totul deosebit datorită comicului de limbaj, de situaţie, de voce (incredibil rolul lui Ferdinando jucat de însuşi regizorul piesei, Toni Servillo), comicului mişcărilor, scenografiei şi actorilor. Există o secvenţă în care personajul Ferdinando citeşte o scrisoare de la bătrâna căreia îi vânează averea. Mi-am amintit de lectura magristrală a scrisorii lui Horaţiu Mălăiele din "Puricele" , incomparabilă. În cazul scenei jucate de Ferdinando, pentru un moment am avut impresia că se râdea mai multe pe scenă decât în sală. Suntem în plin secol al luptei între afect şi raţiune.
Intri în sală cu foarte puţin timp înainte de începere. Mirosul de tămâie îşi intră în haine, în suflet. Cinci preoţi pregătesc slujba, din limba rusă poţi distinge uşor acel „Gospodi” care-ţi trezeşte un fior. Spectatorii sunt aşezaţi faţă în faţă, între ei scena. Pentru a urmări dialogul există pentru fiecare parte un ecran pe care se proiectează traducerea. Dacă priveşti pe rândul de spectatori din faţa ta, în timpul piesei, toţi au ochii ridicaţi spre ecran, uneori ai impresia că privesc spre un spaţiu mai înalt şi mai adânc. Din atmosfera spectacolului „BORIS GODUNOV” ieşi greu. Toată drama istorică a uzurpatorului de tron, Boris Godunov care l-a ucis pe Dimitri Ivanovici, fiu al lui Ivan cel Groaznic şi succesor legal la tron, este povestită cu o forţă teribilă, fără lungimi, intenţia regizorului fiind tocmai aceea de a nu pierde nici o clipă atenţia şi legătura cu publicul. Pe scenă se perindă simboluri ale trădării, supravegherii organizate, KGB-ul şi toate instanţele de execuţie şi tortură ale spaţiului rusesc şi nu numai. E o piesă în care simţi spiritul autentic rusesc prin toate mişcările, replicile, piesa având totodată ca orice capodoperă un sens universal, îndreptat spre o meditaţie asupra umanităţii.

La Casa europeană - prologul lui Hamlet fără cuvinte am văzut lume plecând (cum s-a întâmplat şi la „KALEVALA”, dealtfel). Este o piesă de teatru vizual fără cuvinte care ne oferă mai multe întrebări decât răspunsuri. Într-o casă uriaşă cu vreo cinci încăperi poţi vedea personajele piesei Hamlet defilând fiecare cu lumea lui, cu toate datele necesare: păsări în colivie, prafuri de curăţat, muzică, sex, prieteni. Primele zece minute nu se întâmpla nimic, ritmul ales de Alex Rigola, regizorul piesei, ne-a întors în mod ciudat în viaţa noastră şi ne-a făcut conştienţi de câte ore din zi trăim efectiv şi cât le petrecem curăţând bucătăria sau în conversaţii inutile în preajma unor oameni superficiali.

E un experiment teatral care nu paraseste misiunea teatrului - aceea de a oglindi realitatea, după Shakespeare. Pentru zecile de interpretări ale realităţii, evocator este traseul lui Guiver care, în călătoriile sale, este uimit de cele trei modalitati de a privi realitatea: privirea care micsoreaza, cea care mareste si privirea caleidoscopica. Ma gandesc la periscop si la alte multe modalitati de a sonda realitatea. Într-un mod ciudat telefonia mobila s-a dezvoltat atat de mult, dar comunicarea oamenilor este din ce in ce mai greoaie? Iata un aspect pe care l-a reprezentat de minune piesa.

Spectacolul prezentat de Teatre Lliure, Barcelona a închis festivalul. Alex Rigola este binecunoscut la nivel european pentru reinterpretări ale pieselor lui Euripide, Shakespeare, Kafka.