Voi vorbi despre lucruri care poate vi par diferite, dar nu sunt: coregrafia lui Gigi Căciuleanu la „Simfonia fantastică”, facerea de hârtie manuală și mețeriștii.
Sâmbătă, am fost la ONB, la spectacolul dirijat de Tiberiu Soare, cu Răzvan Mazilu și Bianca Fota. Și a fost un spectacol splendid. Muzica lui Berlioz, dansul contemporan, versurile lui Verlaine, monologul Ofeliei încheiat cu binecunoscutul „Noapte bună, doamnelor, noapte bună, dragele mele doamne, noapte bună”. Drumul zilnic și iluzoriu în oglinzile deformante, deloc magice, sporește îndoiala și multiplică măștile.
Fiecare îl întâlnește pe fiecare în acel neutru al proiecțiilor pe care-l atribuie
celuilalt ca o singurătate de care trebuie să fie responsabil. Ce face Gigi Căciuleanu este să aducă întrebări pentru fiecare scenă. Și în drum spre casă, încă mai auzi viorile lui Verlaine, tânguitul Ofeliei, căutarea iubirii ideale în zecile de imagini deformate. Opiumul din simfonia lui Berlioz nu este decât această iluzie creată de mintea noastră pentru sine și pentru celălalt.
*
La Muzeul Țăranului se întâmplă multe. Aici îmi place să vin de câțiva ani. Și de fiecare dată mai aflu câte ceva nou – studioul, librăria, sala de expoziții, lansările, clubul. Dacă ai curiozitatea să cobori în subsol, îl vei întâlni pe hârtier, pe cel care face hârtie manuală. Hârtierul e Răzvan Supuran. Coborâți de vedeți și citiți!
http://meteriasii.blogspot.com/
De obicei, povestesc despre oamenii frumoși pe care-i întâlnesc. Sigur, sunt povestitorii, poeții, călătorii, graficienii, ceramiștii, nebunii și îndrăgostiții din viața mea.
Dacă ajung să-i cunosc, cu greu mă mai desprind, rămân în preajma lor ca prieten, ca ucenic, ca geamăn. Ei locuiesc într-una din lumile acestui oraș, una vie, a creației și nu păcătuiesc deloc cu cuvântul, cu gândul sau cu fapta lor, ci făptuiesc frumusețe.
P.S.Acum un an sau doi i-am trimis lui Mazilu o serie de poeme, sperând să facă un spectacol. Mi-a „răspuns” abia acum. Se poate (experimente au mai fost, cum bine știți, la CNDB)
