Prima parte și a doua parte, respectiv 1987 și 1988
Ora 6.00. Ceasul sună, radioul pornește. Georg și Anna se ridică din pat. Anna o trezește pe Eva, fiica lor. Iau micul dejun. Merg cu mașina la lucru, se întorc, fac cumpărături, gătesc și din când în când mai vine în vizită la ei fratele Annei. Din când în când Anna le scrie socrilor săi și uneori îi vizitează. Viața lor are același program, prezentat în cele două părți ale filmului cât se poate de detaliat.
A treia parte 1989
Aici lucrurile se schimbă. Cei doi renunță la joburi, fac un credit foarte mare pentru a pleca în Australia și cumpără multe instrumente de tăiat, lovit materiale rezistente. Ezită puțin dacă s-o ia sau nu pe Eva cu ei, dar în final se hotărăesc „să plece” împreună. Se hotărăsc să distrugă tot din casă: mobilă, veselă, discuri, cărți, astfel, totul este spart, rupt, dezmembrat, chiar și enormul acvariul existent în sufragerie. Imaginea peștilor ce se zbat pe parchet sau căutând puțina apă pentru a se salva anticipează finalul filmului. Banii împrumutați de la bancă sunt rupți și aruncați în vasul de toaletă.
O amplificare a senzației de revoltă față de rutina vieții este trăită de Anna într-unul din momentele de carwash, unde periajul imens devin agresiv și aproape insuportabil. După ce totul este distrus, se hotărăsc să se sinucidă, nu înainte de a lăsa un bilet părinților. Prima care bea din licoarea amară este Eva, apoi Anna și la sfârșit Georg.
Există inserții ale celui de-al șaptea continent pe parcursul filmului, unde Australia este mare și deșert în același timp, un spațiu de-o imposibilitate frumusețe.
La final, ni se spune că părinții au cerut deschiderea unei anchete, întrucât nu credeau că era vorba de suicid, dar dosarul s-a închis în lipsă de probe.
Haneke a mărturisit că filmul are la bază o poveste reală și că s-a inspirat dintr-un articol de ziar legat de o familie de clasă mijlocie care a ales să moară în acest fel. Ceea ce devine interesant este acest lucru, al dez-moștenirii, a dez-legării sinelui de lume: familia nu lasă nimic, distrug tot ce au avut.
Desigur că filmul accentuează prăbușirea omului de clasă mijlocie în rutină, incapacitatea sa de a modifica desenul comod al derulării convențiilor. Sunt cadre foarte subtile care fac trimitere la rutină ca mecanism social, sărăcirea trăirii și a mijloacelor de exprimare – casiera de la magazin, vânzătorul de la benzinărie, până și întâlnirile cu fratele Annei comportă aceeași structură prin reamintirea dramelor familiale.
Mesajul lui Haneke este că lumea postmodernă este locuită doar de eficiență, iar afectivitatea este restrânsă la momente foarte puține și tot mai rare. Acest dezechilibru social se reflectă în dezechilibrul psihic, iar omul se depersonalizează, iar legăturile interumane sunt denaturate.
Ora 6.00. Ceasul sună, radioul pornește. Georg și Anna se ridică din pat. Anna o trezește pe Eva, fiica lor. Iau micul dejun. Merg cu mașina la lucru, se întorc, fac cumpărături, gătesc și din când în când mai vine în vizită la ei fratele Annei. Din când în când Anna le scrie socrilor săi și uneori îi vizitează. Viața lor are același program, prezentat în cele două părți ale filmului cât se poate de detaliat.
A treia parte 1989
Aici lucrurile se schimbă. Cei doi renunță la joburi, fac un credit foarte mare pentru a pleca în Australia și cumpără multe instrumente de tăiat, lovit materiale rezistente. Ezită puțin dacă s-o ia sau nu pe Eva cu ei, dar în final se hotărăesc „să plece” împreună. Se hotărăsc să distrugă tot din casă: mobilă, veselă, discuri, cărți, astfel, totul este spart, rupt, dezmembrat, chiar și enormul acvariul existent în sufragerie. Imaginea peștilor ce se zbat pe parchet sau căutând puțina apă pentru a se salva anticipează finalul filmului. Banii împrumutați de la bancă sunt rupți și aruncați în vasul de toaletă.O amplificare a senzației de revoltă față de rutina vieții este trăită de Anna într-unul din momentele de carwash, unde periajul imens devin agresiv și aproape insuportabil. După ce totul este distrus, se hotărăsc să se sinucidă, nu înainte de a lăsa un bilet părinților. Prima care bea din licoarea amară este Eva, apoi Anna și la sfârșit Georg.
Există inserții ale celui de-al șaptea continent pe parcursul filmului, unde Australia este mare și deșert în același timp, un spațiu de-o imposibilitate frumusețe.La final, ni se spune că părinții au cerut deschiderea unei anchete, întrucât nu credeau că era vorba de suicid, dar dosarul s-a închis în lipsă de probe.
Haneke a mărturisit că filmul are la bază o poveste reală și că s-a inspirat dintr-un articol de ziar legat de o familie de clasă mijlocie care a ales să moară în acest fel. Ceea ce devine interesant este acest lucru, al dez-moștenirii, a dez-legării sinelui de lume: familia nu lasă nimic, distrug tot ce au avut.
Desigur că filmul accentuează prăbușirea omului de clasă mijlocie în rutină, incapacitatea sa de a modifica desenul comod al derulării convențiilor. Sunt cadre foarte subtile care fac trimitere la rutină ca mecanism social, sărăcirea trăirii și a mijloacelor de exprimare – casiera de la magazin, vânzătorul de la benzinărie, până și întâlnirile cu fratele Annei comportă aceeași structură prin reamintirea dramelor familiale.
Mesajul lui Haneke este că lumea postmodernă este locuită doar de eficiență, iar afectivitatea este restrânsă la momente foarte puține și tot mai rare. Acest dezechilibru social se reflectă în dezechilibrul psihic, iar omul se depersonalizează, iar legăturile interumane sunt denaturate.
