domingo, noviembre 09, 2008

Lecturi - Jocul substituirilor

Lucian Blaga – o metafizică a logosului. Daiana Cuibus. Cluj-Napoca: Echinox, 2005, 235 p., ISBN 973-8298-50-4

Daiana Ciubus este lector universitar doctor la Universitatea Babeş-Boylai din Cluj. Teza sa de doctorat din 2003, Funcţiile logosului în poetica lui Lucian Blaga, a constituit punctul de plecare al lucrării de faţă printr-o abordare nuanţată şi extrapolată la nivelul întregii opere blagiene. A realizat studii şi cercetări asupra filosofiei limbajului (menţionăm premiul pentru debut al USR în 2002 pentru Exerciţii de filosofia limbajului), asupra limbii române contemporane şi stilisticii.

Revizitarea resurselor creative şi conceptuale ale viziunii unitare, coerente şi înscrierea în universal şi actual a operei blagiene din perspectiva metafizicii logosului este intenţia lucrării Daianei Cuibus, Lucian Blaga – o metafizică a logosului.
Între fidelitatea faţă de textul blagian la nivel ritualului discursiv şi “trădarea” creativă a recitirii conceptelor sale definitorii din perspectiva filosofiei limbajului, scriitura se remarcă prin instrumentul euristic, optic, interdisciplinar, prin nuanţarea elementelor care nu se deconspiră la prima vedere, unde reflexivul devine funcţie latentă a unui logos originar.
Lucrarea are o structură de patru capitole oglindind metaforic numărul celor patru trilogii blagiene. De la argumentul metafizicii logosului blagian şi până la dez-văluirea noii teorii a formelor simbolice, discursul autoarei cunoaşte o pre-facere în care filosofia, poezia şi teatrul blagian comunică şi se comunică dialectic prin actualizarea selectivă a textelor, precum şi prin pledoarii semiotico-filosofice aplicate.
Pornind de la ipoteza de lucru generală că filosofia valorilor se bazează pe o filosofie a limbajului, în concepţia universitarei clujene însuşi textul blagian reformulează conceptul de logos, anticipând marile direcţii ce i-au urmat. De aici, pe treptele re-cunoaşterii întru logos străbat nucleele viziunii operei lui Blaga, dintre care amintim: mitul (metadiscurs, manifestare şi funcţie a logosului), năzuinţa formativă (formarea, transferul şi adecvarea lumii la sine prin limbaj), existenţa întru mister (manifestare în lume a logosului absolut şi asumarea de către fiinţă a propriei esenţe de logos), cunoaşterea luciferică (adâncire şi potenţare a limbajului), nostalgia absolutului (a Logosului), Marele Anonim (principiu generator al lumii, al fiinţei de/în logos şi al diferenţialelor), cenzură transcendentă (consecinţa evitării pericolului de descentralizare, salvarea logosului autogen de la multiplicitate şi autodistrugere), metaforicul (modul specific uman de manifestare a logosului), fiinţă (logos emanat, derivat, logos-limbaj) etc.
Semnalele care figurează în textul blagian - între “mărturisita detaşare de logos” şi ocurenţa acestora sub forma unor nuclee derivate ale logosului (graiuri, a vorbi, a întrupa, a ridica, a preface, a tăinui, a aduna, a închipui) - formează premise pentru performanţa discursivă a argumentării, fiind recitite şi pliate prin coroborarea a trei niveluri – filosofic, lingvistic şi literar - unui tipar interpretativ anterior stabilit. Acesta este constituit din analogii, corespondenţe, ecouri “în spiritul lui Husserl”, “în formularea lui Foucault” sau Durand, “cum spunea Gaddamer” sau Whorf, “cum afirma şi Herder”, “de vreme ce trebuie admis humboldtian”, “este ceea ce Usener numea” etc. , dar şi distanţări şi diferenţe vizavi de concepţiile lui Hegel, Kant, ale gnosticilor etc. Astfel, sub aspectul modalităţilor pragmatice de realizare, demersul Daianei Cuibus denotă transparenţa dinamicii stratificării textuale şi contextuale prin prezenţa şi cantitatea citatelor pe pagină.
Capitolele se definesc printr-un demers deductiv, de la re-definirea raporturile dintre discipline (ex. dintre filosofie şi mitologie, religie, lingvistică, gramatică, artă) sau de la contextul istoric şi tematic al instrumentarului conceptual pentru a ajunge la raporturile dintre principiile şi noţiunile disciplinelor (ex. mit şi metaforă, limbaj-gândire, lumea ca semn) şi, respectiv, particularizări ale analogiilor şi diferenţelor textulului blagian şi a altor texte-reper (metaforicul balgian şi locuirea heideggeriană în limbă).
Primul capitol aduce argumente pentru definirea metafizicii misterului ca o metafizică a logosului, a dialecticii metalogosului, căreia îi stabileşte premisele, precum şi pentru deschiderea spre o filosofie a gramaticii, atribuind logosului valoare ontologică, gnoseologică, praxiologică, de mediere, de modelare şi de principiu autogen. Este anunţată analiza teatrului blagian dezvoltată în capitolele următoare, subliniind echivalenţa fazelor dramei blagiene a cunoaşterii – “starea de graţie, ieşirea din ea, orgoliul luciferic, eşuarea şi integrarea în mister” - cu ipostazele logosului: “de la logosul-nume la metalogosul discursului sau la logosul-limbaj salvat”.
Al doilea capitol evidenţiază locul comun al filosofiei, poeziei şi dramei blagiene la nivelul metafizicii implicite ca funcţii manifeste ale limbajului-logos, supuse intermedierii prin cuvânt, constituindu-se astfel ca apariţii paralele sub aceleaşi categorii abisale. Autoarea consideră textul blagian o hermeneutică, în sensul “spunerii poveştii din spatele logosului”. Raportează teatrul blagian la fenomenul expresionist din perspectiva unei drame a limbajului, subliniind şansa recuperării limbajului sub ipostaza cuvântului întors la sine însuşi, fapt reflectat în dialogul dialectic al personajelor.
Cel de-al treilea capitol continuă analiza dramei blagiene de data aceasta ca dialectică a logosului, structurând ipostazele acestuia în raport analogic, fracţionar sau diferenţiator cu simbolurile (turnul, numele, numărul, privirea) cu proiecţiile ideatice ale teatrului blagian (mitul, religia, metafora, timpul spaţializat), cu aspectele comunicării (discursul, dialogul, tăcerea, nondiscursul, pantomima), precum şi ipostazierea acestora în personajele dramelor (“chipurile” divinităţii, individualităţile de impas, soluţiile orfice).
Lucrarea propune în final o matrice de interpretare a operei blagiene sub aspectul unei noi teorii a formelor simbolice culturale, reluând concluziile valorizante şi valorificatoare ale discursului.
La nivel textual şi subtextual, întregul complex ideatic blagian este redimensionat şi rescris astfel încât la finalul (re)lecturii acestei lucrări se conturează o structură logică de definiţii construite pe microsisteme de analogii, diferenţe, „traduceri” semantice şi deviaţii antrenate într-un proces ce se dezvăluie pe sine într-un joc de oglinzi.
Punând în mişcare cadrul polisemantic al logosului blagian, autoarea utilizează direcţii preferate, extrapolări şi aluzii ale unor fragmente de text şi citate care răspund interogării operei blagiene din perspectiva emanaţiile punctelor-de-logos, marcând funcţiile acestuia. Autoarea mizează pe pluralitatea de sensuri a conceptului de logos, evitând, în spiritul filosofiei limbajului, distincţia saussauriană limbaj-limbă, aşezând cele două concepte sub semnul identităţii.
Demersul Daianei Cuibus relevă cititorului un alt-fel de perspectivă asupra operei blagiane, subliniind capacitatea acesteia de a răspunde noilor metode interpretative ale filosofiei limbajului.

înveliş

înveliş

School poster. Foto de Trine Dalsgaard