Un poem de Radu Klapper

* * *

Trebuie vorbit,
vorbit cât mai mult.
Ca şi cum ai alerga,
ca şi cum ai fugi.
Trebuie vorbit
pentru a lăsa amintirea să doarmă.
Trebuie alungată tăcerea, culcuşul din care pândeşte
să-şi înfigă aşteptarea
în carnea celor ce n-au aşteptat,

Trebuie vorbit,
depănate amintiri,
povestit despre tot,
trebuie vorbit
ca s-o luăm înaintea
gemetelor ferecate în noi,
înaintea sângelui,
înaintea morţii
pe care-am închis-o în orice copil.
Trebuie vorbit.
Două minute de tăcere-s prea mult.
Fantomele-n soare nu sunt fantome,
Amintirile nu mai sunt amintiri.
Pe mine m-au scuipat
În două minute de tăcere,
Pe mine m-au târât în noroi,
Pe mine m-au înfometat
Şi m-au ars.
În carnea mea s-au înfipt
Toate gloanţele şi grenadele.
Din mine cresc florile de pe morminte
Şi toate ierburile s-au hrănit
Cu bărbăţia fiilor mei.

Răcniţi
Vorbiţi şi cântaţi,
Certaţi şi iubiţi-vă.
Orice,
Dar alungaţi numai tăcerea.
Două minute sunt mult prea mult.

P.S.pentru Sorin...