Books from Finland, cu o tradiţie din 1967, este o revistă în limba engleză despre cărţile apărute în şi despre Finlanda. Revista publică lucrări ale contemporanilor finlandezi şi ale scriitorilor suedezi-finlandezi – poezie, proză, ficţiune, eseu, interviuri – articole şi alte materiale care reflectă activitatea culturală din ţară. De asemenea, este prezentat şi portretul societăţii în care literatura apare – Finlanda la începutul unui nou mileniu. Revista este publicată de Societatea Literară Finlandeză cu sprijinul financiar al Ministerului Educaţiei din Finlanda.
În numărul 1/2008, Soila Lehtonen, editorul-şef propune ca subiect de dezbatere problema egalităţii într-un interesant articol „Mai egal decât tine?” în contextul în care femeile din Finlanda sunt mai bine educate decât media din Uniunea Europeană. Există totuşi profesii ale femeilor şi profesii ale bărbaţilor, chiar dacă, ştim prea bine, democraţia Finlandei este lăudată pentru promovarea egalităţii. Teoria feminismului radical este foarte populară în Finlanda şi în ţările nordice, potrivit acesteia clasa conducătoare a societăţii este formată din bărbaţi care folosesc toate metodele şi mijloacele pentru a discrimina şi a oprima femeile de pretutindeni.
O teorie destul de radicală, în opinia mea, care nu duce decât la accentuarea diferenţelor, instituirea unor blocaje şi la autovictimizare. Desigur că susţin ideea egalităţii de şanse în ocuparea unui post, oricare ar fi acela. Îmi amintesc de o relatare a profesorului Matei Călinescu la cursul de Master legată de întâlnirea cu o feministă radicală în faţa unui lift. Încercând să-i ofere prioritate, femeia a reacţionat destul de agresiv, deranjată fiind de faptul că este tratată ca o ....femeie.
Pentru a ieşi din paradigma acestei teorii radicale, Soila Lehtonen oferă exemplul cărţii „Bărbatul fără egalitate” de Arno Kotro şi Hannu T. Sepponen, apărută la Tammi în 2007. Autorii susţin că bărbaţii sunt discriminaţi în sistemul de îngrijire şi în cel militar. În dezbaterile legate de violenţa în familie, se uită deseori faptul că femeia poate fi factorul agresor.
În acest număr, la capitolul ficţiune tema principală este femeia şi copiii în război. Cartea Sirpei Kähkönen Lakanasiivet ilustrează o singură zi de război în Kuopio - nordul Finlandei în 1941. Romanul postum al lui Helvi Hämäläinen Raakileet a trebuit să aştepte 57 de ani până la publicare ;i are ca subiect situaţia mamelor şi copiilor lor în Helsinki în anii ’40, precum şi a bărbaţilor care şi-au pierduţi trupul, iar unii spiritul în război.
Leena Lahti propune un mod de a valorifica timpul atunci când trebuie să aştepţi: cărţile vorbite. Suntem de acord cu acest tip de valorificare însă consider totuşi că nu orice carte poate fi ascultată în absolut orice moment şi cu atât mai puţin sunt de acord cu replica Leenei Lahti: „Chiar şi curăţarea toaletei capătă o nouă dimensiune în timp ce asculţi fundamentele filozofiei buddhiste Zen”, de o superficialitate grosolană.
Există câteva site-uri de explorat, printre acestea http://www.librivox.org/, pentru vorbitorii de finlandeză, de pe care se pot descărca 1500 de titluri care nu sunt sub legea dreptului de autor şi adăugate de către membrii comunităţii. Desigur că se pune problema calităţii acestor adăugări, problemă asemănătoarei Wikipediei care are acelaşi sistem de postare de către voluntari. Site-ul american http://www.audible.com/ cu 35.000 de diferite cărţi vorbite propune o selecţie de calitate a cărţilor mai recente, iar http://www.adlibris.com/ vide cărţi vorbite în suedeză.
Sunt prezentate poemele lui Rakel Liehu despre care Karri Kokko spune că sunt în spiritul pictorului şi poetului german dadaist Kurt Schwitters prin dorinţa de a face lucrurile diferit, printr-o tehnică a colajului, printr-o voce narativă.
Premiul finlandez pentru ficţiune în 2007 a fost acordat lui Hannu Väisänen pentru romanul autobiografic „Toiset kengät”. Câţtigătorul premiului pentru non-ficţiune a fost profesorul de istorie a filmului Peter von Bagh pentru lucrarea „Sininen laulu. Itsenäisen Suomen taiteiden tarina”. Premiul Junior - literatura pentru copii a mers la Aino Havukainen şi Sami Toivonen pentru cartea lor ilustrată Tatun ja Patun Suomi.
Fostul editor de la Otava, profesorul Heikki A.Reenpää şi-a donat colecţia de peste 20.000 de cărţi bibliofile Bibliotecii Naţionale. Cărţile sunt din secolul al XVI-lea şi printre ele se află prima traducere a Noului Testament de Mikael Agricola (1548), precum şi opere complete cum ar fi Mika Waltari, peste 3000 de lucrări de dizertaţie de la universitatea din Turku din 1642 până în 1827.
Mai puteţi citi un eseu despre arta fotografică a lui Victor Barsokievitch (1863-1933), unde toate persoanele sunt îmbrăcate potrivit rolului lor în societate.
Din selecţia cărţilor pentru copii şi tineri – „Muuttolintulapsi” de Päivi Franzon, ilustraţii de Sari Airola. În acest sens, una dintre temele predominante în literatura finlandeză din acest prim deceniu a fost toleranţa. Päivi Franzon prezintă sentimentele de alienare şi dezrădăcinare experimentate de un copil imigrant. „Jäiset jumalat” de Jukka Laajarinne spune povestea unui trib cu o existenţă nomadă într-o vale întinsă din munţi. Autorul trasează o paralelă între cultura nomadă ascetică şi tehnologia modernă occidentală, cea din urmă definită de ameninţările dezastrelor ecologice ş.a.
La capitolul de istoria artei este prezentat studiul lui Ville Lukkarinen despre Pekka Halonen (1865-1933) şi arta sacră, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Epocii de aur în pictura finlandeză. Este cunoscut pentru peisajele de iarnă, fiind un pasionat căutător al sacrului în artă. L-a avut ca profesor pe Paul Gaugin în Paris. Muzeul de Artă Atheneum din Helsinki a ales lucrările sale pentru o mare expoziţie pentru a sărbători a 120-a aniversare a deschiderii către public.
Markus Hiekkanen scrie despre „Suomen keskiajan kivikirkot”, bisericile finlandeze din piatră ale evului mediu, biserici care datează din 1200 până în 1560. O atenţie deosebită este acordată zonei Viipuri şi bisericilor din această regiune care aparţie acum Rusiei. Există, de asemenea, un studiu introductiv legat de bisericile precreştine.
În numărul 2/2008, editorialul propune tema traducerilor „On not getting lost in translation” parafrazând comedia „Lost in translation” şi amintind totodată de filmul lui Sydney Pollack cu Sean Pean şi Nicole Kidman. Traducerea este un subiect care a traversat istoria omenirii. Cum poate o traducere să fie fidelă textului original? Reuşeşte voredată? Ei bine, s-au dat numeroase definiţii de-a lungul timpului. Francezii obişnuiesc să spună că traducerile sunt asemenea femeilor: ori frumoase, ori fidele, dar niciodată frumoase şi fidele în acelaşi timp. Este amintită celebra replică a poetului american Robert Frost „poezia este ceea ce se pierde prin traducere”.
Subiectul abordat mai nou de revista americană „CONTEXT” este traducerea literară, deoarece în SUA, ca şi în Marea Britanie există un procent foarte mic de traduceri ale cărţilor de ficţiune. În Finland cifra variază între 30 şi 40%.
Traducătorii britanici Nicholas de Lange şi Ros Schwartz, într-un articol republicat în „CONTEXT”, consideră că interpretul muzician poate fi comparat cu un traducător „Impui felul tău de a citi, interpretarea personală, un timbru personal”. Traducerea este subiectivă, este intervenţie.
Martin Riker exemplifică una dintre calităţile literare de care dă dovadă scriitorul francez Raymond Queneau şi care este dificil de tradus: jocuri de cuvinte, glume, stilul baroc. (Să menţionăm aici „Exerciţiile de stil”). Rilke spunea că umorul este un element specific naţional.
În numărul 2 al revistei „Books from Finland” sunt prezente extrase din romanul „Marie” de Arne Nevanlinna, scris în stilul baroc, o introspecţie a unei femei din secolul trecut. Tehnic, ignoră orice punctuaţie şi structură obişnuită a propoziţiilor.
Romanul „Elmo” de Juhani Peltonen este un clasic contemporan al stilului paradox care descrie viaţa unui erou sportiv melancolic cu acrobaţii verbale, parodie şi cu reflecţii pesimiste.
„Earth” de Risto Isomäki ne prezintă o perspectivă interesantă a viitorului – furnicile ca salvatoare ale omenirii ca alternativă la încălzirea globală, subiectul fierbinte al deceniului. Furnicile sunt experte în păstrarea carbonului.
Moomintroll este un personaj celebru creat de artistul şi autorul Tove Jansson. Seria Moomin a fost tradusă în 33 de limbi. Personajul simpatic este o creatură rotundă şi albă care locuieşte împreună cu prietenii în Moomin Valley. Prin intermediul personajului, autorul îşi desfăşoară arta verbală şi cea vizuală într-un dialog filozofic, ironic şi plin de umor. Lipsa protecţiei drepturilor de autor a dus la efecte negative cum ar fi prezenţa personajelor în filmele de animaţie japoneze.
Povestea lui Hansel şi Gretel, ţesută în jurul temelor de abandon, canibalism, teroarea pădurilor întunecate, repovestite de Fraţii Grimm la începutul secolului al XIX-lea, arhetipul magic al poveştii a inspirat numeroşi compozitori, scriitori şi artişti ani la rândul. Inspirat din această poveste, volumul de poeme „Gretel şi Hansel” al Riinei Katajavuori este o re – şi de-construire a basmului. Simbolurile nu dispar, ele sunt redefinite în funcţie de noua compoziţie a lumii actuale.
„Exista pe atunci multă ciocolată şi generozitate, magazine de telefoane mobile şi molizi înalţi în care tata, tânăr fiind, urca până în vârf, pentru că în vremea aceea n-ar fi putut cădea/ Acum intru în pădurea aceea şi nu numesc nimic. Invizibilă, merg pe covorul cu ace de pin, strigând mereu să văd dacă cineva m-ar recunoaşte ca una de-a lor”. Poemul acesta intitulat „Beslan” este un requiem pentru cei 186 de copii ucişi în asediul şcolii din 2004 din Beslan, Cecenia, atunci când forţele guvernamentale ruse au atacat şcoala după preluarea acesteia de către teroriştii care protestau împotriva celui de-al doilea război cecen.
E un prilej bun să amintim de spectacolul de dans contemporan „Albă ca Zăpada” al companiei Ballet Preljocaj din Franţa, pe care am avut bucuria să-l văd la Teatrul Naţional. Coregraful francez de origine albaneză Angelin Preljocaj a pus în scenă povestea după Fraţii Grim pe muzica lui Gustav Mahler, costumele fiind create de celebrul designer Jean-Paul Gaultier. Iată ce spune Angelin Preljocaj despre spectacol:
„Îmi doream foarte mult să spun o poveste, să deschid o paranteză feerică şi fermecată. Asta ca să nu cad în rutină, fără îndoială. Dar şi pentru că ador basmele, ador poveştile, ca noi toţi de altfel. Am rămas fidel versiunii Fraţilor Grimm, cu excepţia câtorva variaţiuni personale, bazate pe propria-mi analiză a simbolurilor din poveste. Bettelheim interpretează acest basm ca pe un Oedipe inversat. Personajul principal al poveştii este fără doar şi poate mama vitregă. In spectacol am pus accentul tocmai pe voinţa ei narcisistă de a nu renunţa la puterea de seducţie şi la rolul de femeie, chiar cu preţul sacrificiului fiicei sale vitrege. Simbolurile vorbesc deopotrivă adulţilor şi copiilor, se adresează tuturor, tocmai de aceea îmi plac poveştile”.
La capitolul Poveştile jurnalistului, Jyrki Lehtola consideră că de mult timp încoace sexul şi violenţa au vândut ziarele, dar pentru finlandezi acest obicei al lumii media s-a accentuat şi devine îngrijorător. Să fie oare numai situaţia Finlandei? Consider că este un fenomen mondial care se manifestă prin trusturi de presă, posturi de televiziune, cu mijloace de manipulare dintre cele mai josnice. Lehtola aminteşte de tristul eveniment din noiembrie anul trecut când, într-o comunitate mică finlandeză, un elev a pus mâna pe o armă şi a început să tragă. Au murit nouă elevi. În acel moment întreaga lume mediatică şi-a întors ochii spre Finlanda şi au început să critice modul de viaţă, au pus etichete, au aruncat prejudecăţi. Exemplul cel mai concret în acest sens este analiza făcută de Roger Boyes în „The Times” – finlandezii locuiesc în întuneric şi sunt izolaţi, sunt depresiv, deseori sinucigaşi, visând la vacanţe undeva foarte departe.
Există o pagină în fiecare număr în care sunt prezentate traducerile care se fac din operele finlandeze în alte limbi: arabă, bulgară, spaniolă, ungară, lituaniană. Mă întreb dacă noi avem traducători din limba finlandeză sau dacă ne interesează cumva să traducem şi dacă s-ar putea promova la noi o carte de poeme/proză sau carte pentru copii din bogata literatură finlandeză. Editurile noastre au câteva criterii-priorităţi foarte clare: cartea trebuie să se vândă, urmăresc lista premiilor Nobel, interesele de lectură ale majorităţii etc. Numărul cărţilor traduse în limba unui popor este relevant pentru nivelul său de cultură.
În numărul 3/2008 este celebrat Mika Waltari, cel mai tradus scriitor finlandez până azi, cu 405 de traduceri în 35 de limbi. Povestea melancolică „A mistake” este reprodusă în acest număr. În perioada de după război, în Napoli, gazda unui mic restaurant, câinele acestuia şi un client prelungesc o cină. În faţa unor sticle de vin, ei îşi povestesc amintirile legate de război şi rămân la o friptură împreună cu câinele! Waltari reuşeşte să portretizeze câinii cu mult umor şi spiritualitate.
Un alt portret canin se regăsteşte în acest număr în „Avantgarderobe and other moveables” de Kaarina Valoaalto.
În numărul 1/2008, Soila Lehtonen, editorul-şef propune ca subiect de dezbatere problema egalităţii într-un interesant articol „Mai egal decât tine?” în contextul în care femeile din Finlanda sunt mai bine educate decât media din Uniunea Europeană. Există totuşi profesii ale femeilor şi profesii ale bărbaţilor, chiar dacă, ştim prea bine, democraţia Finlandei este lăudată pentru promovarea egalităţii. Teoria feminismului radical este foarte populară în Finlanda şi în ţările nordice, potrivit acesteia clasa conducătoare a societăţii este formată din bărbaţi care folosesc toate metodele şi mijloacele pentru a discrimina şi a oprima femeile de pretutindeni.
O teorie destul de radicală, în opinia mea, care nu duce decât la accentuarea diferenţelor, instituirea unor blocaje şi la autovictimizare. Desigur că susţin ideea egalităţii de şanse în ocuparea unui post, oricare ar fi acela. Îmi amintesc de o relatare a profesorului Matei Călinescu la cursul de Master legată de întâlnirea cu o feministă radicală în faţa unui lift. Încercând să-i ofere prioritate, femeia a reacţionat destul de agresiv, deranjată fiind de faptul că este tratată ca o ....femeie.
Pentru a ieşi din paradigma acestei teorii radicale, Soila Lehtonen oferă exemplul cărţii „Bărbatul fără egalitate” de Arno Kotro şi Hannu T. Sepponen, apărută la Tammi în 2007. Autorii susţin că bărbaţii sunt discriminaţi în sistemul de îngrijire şi în cel militar. În dezbaterile legate de violenţa în familie, se uită deseori faptul că femeia poate fi factorul agresor.
În acest număr, la capitolul ficţiune tema principală este femeia şi copiii în război. Cartea Sirpei Kähkönen Lakanasiivet ilustrează o singură zi de război în Kuopio - nordul Finlandei în 1941. Romanul postum al lui Helvi Hämäläinen Raakileet a trebuit să aştepte 57 de ani până la publicare ;i are ca subiect situaţia mamelor şi copiilor lor în Helsinki în anii ’40, precum şi a bărbaţilor care şi-au pierduţi trupul, iar unii spiritul în război.
Leena Lahti propune un mod de a valorifica timpul atunci când trebuie să aştepţi: cărţile vorbite. Suntem de acord cu acest tip de valorificare însă consider totuşi că nu orice carte poate fi ascultată în absolut orice moment şi cu atât mai puţin sunt de acord cu replica Leenei Lahti: „Chiar şi curăţarea toaletei capătă o nouă dimensiune în timp ce asculţi fundamentele filozofiei buddhiste Zen”, de o superficialitate grosolană.
Există câteva site-uri de explorat, printre acestea http://www.librivox.org/, pentru vorbitorii de finlandeză, de pe care se pot descărca 1500 de titluri care nu sunt sub legea dreptului de autor şi adăugate de către membrii comunităţii. Desigur că se pune problema calităţii acestor adăugări, problemă asemănătoarei Wikipediei care are acelaşi sistem de postare de către voluntari. Site-ul american http://www.audible.com/ cu 35.000 de diferite cărţi vorbite propune o selecţie de calitate a cărţilor mai recente, iar http://www.adlibris.com/ vide cărţi vorbite în suedeză.
Sunt prezentate poemele lui Rakel Liehu despre care Karri Kokko spune că sunt în spiritul pictorului şi poetului german dadaist Kurt Schwitters prin dorinţa de a face lucrurile diferit, printr-o tehnică a colajului, printr-o voce narativă.
Premiul finlandez pentru ficţiune în 2007 a fost acordat lui Hannu Väisänen pentru romanul autobiografic „Toiset kengät”. Câţtigătorul premiului pentru non-ficţiune a fost profesorul de istorie a filmului Peter von Bagh pentru lucrarea „Sininen laulu. Itsenäisen Suomen taiteiden tarina”. Premiul Junior - literatura pentru copii a mers la Aino Havukainen şi Sami Toivonen pentru cartea lor ilustrată Tatun ja Patun Suomi.
Fostul editor de la Otava, profesorul Heikki A.Reenpää şi-a donat colecţia de peste 20.000 de cărţi bibliofile Bibliotecii Naţionale. Cărţile sunt din secolul al XVI-lea şi printre ele se află prima traducere a Noului Testament de Mikael Agricola (1548), precum şi opere complete cum ar fi Mika Waltari, peste 3000 de lucrări de dizertaţie de la universitatea din Turku din 1642 până în 1827.
Mai puteţi citi un eseu despre arta fotografică a lui Victor Barsokievitch (1863-1933), unde toate persoanele sunt îmbrăcate potrivit rolului lor în societate.
Din selecţia cărţilor pentru copii şi tineri – „Muuttolintulapsi” de Päivi Franzon, ilustraţii de Sari Airola. În acest sens, una dintre temele predominante în literatura finlandeză din acest prim deceniu a fost toleranţa. Päivi Franzon prezintă sentimentele de alienare şi dezrădăcinare experimentate de un copil imigrant. „Jäiset jumalat” de Jukka Laajarinne spune povestea unui trib cu o existenţă nomadă într-o vale întinsă din munţi. Autorul trasează o paralelă între cultura nomadă ascetică şi tehnologia modernă occidentală, cea din urmă definită de ameninţările dezastrelor ecologice ş.a.
La capitolul de istoria artei este prezentat studiul lui Ville Lukkarinen despre Pekka Halonen (1865-1933) şi arta sacră, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Epocii de aur în pictura finlandeză. Este cunoscut pentru peisajele de iarnă, fiind un pasionat căutător al sacrului în artă. L-a avut ca profesor pe Paul Gaugin în Paris. Muzeul de Artă Atheneum din Helsinki a ales lucrările sale pentru o mare expoziţie pentru a sărbători a 120-a aniversare a deschiderii către public.
Markus Hiekkanen scrie despre „Suomen keskiajan kivikirkot”, bisericile finlandeze din piatră ale evului mediu, biserici care datează din 1200 până în 1560. O atenţie deosebită este acordată zonei Viipuri şi bisericilor din această regiune care aparţie acum Rusiei. Există, de asemenea, un studiu introductiv legat de bisericile precreştine.
În numărul 2/2008, editorialul propune tema traducerilor „On not getting lost in translation” parafrazând comedia „Lost in translation” şi amintind totodată de filmul lui Sydney Pollack cu Sean Pean şi Nicole Kidman. Traducerea este un subiect care a traversat istoria omenirii. Cum poate o traducere să fie fidelă textului original? Reuşeşte voredată? Ei bine, s-au dat numeroase definiţii de-a lungul timpului. Francezii obişnuiesc să spună că traducerile sunt asemenea femeilor: ori frumoase, ori fidele, dar niciodată frumoase şi fidele în acelaşi timp. Este amintită celebra replică a poetului american Robert Frost „poezia este ceea ce se pierde prin traducere”.
Subiectul abordat mai nou de revista americană „CONTEXT” este traducerea literară, deoarece în SUA, ca şi în Marea Britanie există un procent foarte mic de traduceri ale cărţilor de ficţiune. În Finland cifra variază între 30 şi 40%.
Traducătorii britanici Nicholas de Lange şi Ros Schwartz, într-un articol republicat în „CONTEXT”, consideră că interpretul muzician poate fi comparat cu un traducător „Impui felul tău de a citi, interpretarea personală, un timbru personal”. Traducerea este subiectivă, este intervenţie.
Martin Riker exemplifică una dintre calităţile literare de care dă dovadă scriitorul francez Raymond Queneau şi care este dificil de tradus: jocuri de cuvinte, glume, stilul baroc. (Să menţionăm aici „Exerciţiile de stil”). Rilke spunea că umorul este un element specific naţional.
În numărul 2 al revistei „Books from Finland” sunt prezente extrase din romanul „Marie” de Arne Nevanlinna, scris în stilul baroc, o introspecţie a unei femei din secolul trecut. Tehnic, ignoră orice punctuaţie şi structură obişnuită a propoziţiilor.
Romanul „Elmo” de Juhani Peltonen este un clasic contemporan al stilului paradox care descrie viaţa unui erou sportiv melancolic cu acrobaţii verbale, parodie şi cu reflecţii pesimiste.
„Earth” de Risto Isomäki ne prezintă o perspectivă interesantă a viitorului – furnicile ca salvatoare ale omenirii ca alternativă la încălzirea globală, subiectul fierbinte al deceniului. Furnicile sunt experte în păstrarea carbonului.
Moomintroll este un personaj celebru creat de artistul şi autorul Tove Jansson. Seria Moomin a fost tradusă în 33 de limbi. Personajul simpatic este o creatură rotundă şi albă care locuieşte împreună cu prietenii în Moomin Valley. Prin intermediul personajului, autorul îşi desfăşoară arta verbală şi cea vizuală într-un dialog filozofic, ironic şi plin de umor. Lipsa protecţiei drepturilor de autor a dus la efecte negative cum ar fi prezenţa personajelor în filmele de animaţie japoneze.
Povestea lui Hansel şi Gretel, ţesută în jurul temelor de abandon, canibalism, teroarea pădurilor întunecate, repovestite de Fraţii Grimm la începutul secolului al XIX-lea, arhetipul magic al poveştii a inspirat numeroşi compozitori, scriitori şi artişti ani la rândul. Inspirat din această poveste, volumul de poeme „Gretel şi Hansel” al Riinei Katajavuori este o re – şi de-construire a basmului. Simbolurile nu dispar, ele sunt redefinite în funcţie de noua compoziţie a lumii actuale.
„Exista pe atunci multă ciocolată şi generozitate, magazine de telefoane mobile şi molizi înalţi în care tata, tânăr fiind, urca până în vârf, pentru că în vremea aceea n-ar fi putut cădea/ Acum intru în pădurea aceea şi nu numesc nimic. Invizibilă, merg pe covorul cu ace de pin, strigând mereu să văd dacă cineva m-ar recunoaşte ca una de-a lor”. Poemul acesta intitulat „Beslan” este un requiem pentru cei 186 de copii ucişi în asediul şcolii din 2004 din Beslan, Cecenia, atunci când forţele guvernamentale ruse au atacat şcoala după preluarea acesteia de către teroriştii care protestau împotriva celui de-al doilea război cecen.
E un prilej bun să amintim de spectacolul de dans contemporan „Albă ca Zăpada” al companiei Ballet Preljocaj din Franţa, pe care am avut bucuria să-l văd la Teatrul Naţional. Coregraful francez de origine albaneză Angelin Preljocaj a pus în scenă povestea după Fraţii Grim pe muzica lui Gustav Mahler, costumele fiind create de celebrul designer Jean-Paul Gaultier. Iată ce spune Angelin Preljocaj despre spectacol:
„Îmi doream foarte mult să spun o poveste, să deschid o paranteză feerică şi fermecată. Asta ca să nu cad în rutină, fără îndoială. Dar şi pentru că ador basmele, ador poveştile, ca noi toţi de altfel. Am rămas fidel versiunii Fraţilor Grimm, cu excepţia câtorva variaţiuni personale, bazate pe propria-mi analiză a simbolurilor din poveste. Bettelheim interpretează acest basm ca pe un Oedipe inversat. Personajul principal al poveştii este fără doar şi poate mama vitregă. In spectacol am pus accentul tocmai pe voinţa ei narcisistă de a nu renunţa la puterea de seducţie şi la rolul de femeie, chiar cu preţul sacrificiului fiicei sale vitrege. Simbolurile vorbesc deopotrivă adulţilor şi copiilor, se adresează tuturor, tocmai de aceea îmi plac poveştile”.
La capitolul Poveştile jurnalistului, Jyrki Lehtola consideră că de mult timp încoace sexul şi violenţa au vândut ziarele, dar pentru finlandezi acest obicei al lumii media s-a accentuat şi devine îngrijorător. Să fie oare numai situaţia Finlandei? Consider că este un fenomen mondial care se manifestă prin trusturi de presă, posturi de televiziune, cu mijloace de manipulare dintre cele mai josnice. Lehtola aminteşte de tristul eveniment din noiembrie anul trecut când, într-o comunitate mică finlandeză, un elev a pus mâna pe o armă şi a început să tragă. Au murit nouă elevi. În acel moment întreaga lume mediatică şi-a întors ochii spre Finlanda şi au început să critice modul de viaţă, au pus etichete, au aruncat prejudecăţi. Exemplul cel mai concret în acest sens este analiza făcută de Roger Boyes în „The Times” – finlandezii locuiesc în întuneric şi sunt izolaţi, sunt depresiv, deseori sinucigaşi, visând la vacanţe undeva foarte departe.
Există o pagină în fiecare număr în care sunt prezentate traducerile care se fac din operele finlandeze în alte limbi: arabă, bulgară, spaniolă, ungară, lituaniană. Mă întreb dacă noi avem traducători din limba finlandeză sau dacă ne interesează cumva să traducem şi dacă s-ar putea promova la noi o carte de poeme/proză sau carte pentru copii din bogata literatură finlandeză. Editurile noastre au câteva criterii-priorităţi foarte clare: cartea trebuie să se vândă, urmăresc lista premiilor Nobel, interesele de lectură ale majorităţii etc. Numărul cărţilor traduse în limba unui popor este relevant pentru nivelul său de cultură.
În numărul 3/2008 este celebrat Mika Waltari, cel mai tradus scriitor finlandez până azi, cu 405 de traduceri în 35 de limbi. Povestea melancolică „A mistake” este reprodusă în acest număr. În perioada de după război, în Napoli, gazda unui mic restaurant, câinele acestuia şi un client prelungesc o cină. În faţa unor sticle de vin, ei îşi povestesc amintirile legate de război şi rămân la o friptură împreună cu câinele! Waltari reuşeşte să portretizeze câinii cu mult umor şi spiritualitate.
Un alt portret canin se regăsteşte în acest număr în „Avantgarderobe and other moveables” de Kaarina Valoaalto.
„Mitä onni on” de Petri Tamminen relatează despre un scriitor de vârstă mijlocie care hoinăreşte prin Danemarca.
Numărul se bucură şi de câteva imagini extraordinare ale fotografului american de origine finlandeză Arno Rafael Minkkinen.
Despre viitorul cărţii tipărite, Tomi Kontio ne dă un insight. În 2007, în SUA a fost lansat un dispozitiv de citire electronică, Kindle, dar care nu este disponibil încă în Europa. În America a fost vândut ca pâinea caldă: vă imaginaţi fără computere, cabluri şi fire. „Kindle aduce aceeaşi libertate şi putere conţinutului unui text aşa cum un telefon mobil aduce comunicării verbale”, spunea Steve Gibson, un utilizator experimentat. Dispozitivul costă la ora aceasta în jur de 359 de dolari. Sunt deja peste 100.000 de cărţi şi reviste de ales. Pagina este asemănătoare cele de carte. Alegi tipul de literă, mărimea acesteia. Europa va implementa oare acest sistem? Sau va crea, aşa cum ne-a obişnuit, propriul sistem?
Numărul se bucură şi de câteva imagini extraordinare ale fotografului american de origine finlandeză Arno Rafael Minkkinen.
Despre viitorul cărţii tipărite, Tomi Kontio ne dă un insight. În 2007, în SUA a fost lansat un dispozitiv de citire electronică, Kindle, dar care nu este disponibil încă în Europa. În America a fost vândut ca pâinea caldă: vă imaginaţi fără computere, cabluri şi fire. „Kindle aduce aceeaşi libertate şi putere conţinutului unui text aşa cum un telefon mobil aduce comunicării verbale”, spunea Steve Gibson, un utilizator experimentat. Dispozitivul costă la ora aceasta în jur de 359 de dolari. Sunt deja peste 100.000 de cărţi şi reviste de ales. Pagina este asemănătoare cele de carte. Alegi tipul de literă, mărimea acesteia. Europa va implementa oare acest sistem? Sau va crea, aşa cum ne-a obişnuit, propriul sistem?
Despre „Gustul lecturii” scrie directorul Asociaţiei Finlandeze a Editorilor de Carte. Situaţia în Finlanda este cam aşa: 10% finlandezi cumpără 9 din 10 cărţi. Gustul pentru lectură are aici rădăcini istorice începând cu secolul al XVII-lea când abilitatea de a citi devenise instrument social. Nimeni nu se putea căsători fără să treacă examenul de citire în parohie! Două secole mai târziu, această abilitate a fost un instrument de conştientizare naţională a importanţei declarării independenţei faţă de Rusia. Trebuie spus că Suedia ceda Finlanda Rusiei la începutul secolului al XIX-lea (1809), aceasta având însă autonomie în cadrul Rusiei ca Marele Ducat al Finlandei până în anul 1917, când şi-a declarat independenţa.
Asociaţia Finlandeză a Editorilor de Carte a sărbătorit în 2008 150 de ani, când a fost realizată şi o statistică. Şi-a schimbat totodată şi colecţia şi modalităţile de publicare. Informaţia este publicată şi pe Internet. Cărţile de non-ficţiune sunt prelucrate mai detaliat utilizând un sistem de clasificare de bibliotecă. Din datele relevate de studiu AFEC pentru anul 2007 menţionăm: au fost publicate 14 154 de cărţi, dintre care 11052 în limba finlandeză, 672 în suedeză (suedeza fiind a doua limbă oficială în Finlanda) şi 2430 în alte limbi. Dintre acestea, în finlandeză, la capitolul ficţiune s-au publicat 2457 de cărţi, 645 la educaţie, 957 la istorie şi biografie.
Asociaţia Finlandeză a Editorilor de Carte a sărbătorit în 2008 150 de ani, când a fost realizată şi o statistică. Şi-a schimbat totodată şi colecţia şi modalităţile de publicare. Informaţia este publicată şi pe Internet. Cărţile de non-ficţiune sunt prelucrate mai detaliat utilizând un sistem de clasificare de bibliotecă. Din datele relevate de studiu AFEC pentru anul 2007 menţionăm: au fost publicate 14 154 de cărţi, dintre care 11052 în limba finlandeză, 672 în suedeză (suedeza fiind a doua limbă oficială în Finlanda) şi 2430 în alte limbi. Dintre acestea, în finlandeză, la capitolul ficţiune s-au publicat 2457 de cărţi, 645 la educaţie, 957 la istorie şi biografie.
