Prima piesă pe care am văzut-o în cadrul Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa a fost "un regalo", un spectacol de teatru fascinant, un poem pe scenă: „OCHII” de Franco Scaldati de la Teatrul Garibaldi din Palermo. Decorul minim, mişcări foarte puţine tocmai pentru a scoate în evidenţă textul pe care simţeai nevoia la un moment dat să-l reiei. Proiecţii fascinante ale orbului prin ochii cărora coboară mulţimea unui ţinut care trăieşte în obscuritate, fără principii morale, fără idealuri.
De asemenea, un spectacolul de forţă prezentat de FORTEDANSE din Debrecen – „KALEVALA”. Adaptând legenda problemelor actuale ale omenirii legate de globalizare, devieri hormonale, turism şi consumism, regizorul reuşeşte prin mişcări de dans contemporan să redea povestea unei lumi care pierde sursa vietii, forţa. Oamenii uită că sunt totuşi fiinţe ale soarelui. Piesa se bucură de o scenografie originală semnată de Csaba Antal , de regia şi coregrafia lui Csaba Horváth şi de muzica lui Nils Petter Molvaer, reprezentant al muzicii moderne. Tăierea butucilor, sublinierea replicilor prin cadre luminoase, construirea unui schelet metalic se întâmplă pe scenă sub privirile uimite ale spectatorilor.
De asemenea, un spectacolul de forţă prezentat de FORTEDANSE din Debrecen – „KALEVALA”. Adaptând legenda problemelor actuale ale omenirii legate de globalizare, devieri hormonale, turism şi consumism, regizorul reuşeşte prin mişcări de dans contemporan să redea povestea unei lumi care pierde sursa vietii, forţa. Oamenii uită că sunt totuşi fiinţe ale soarelui. Piesa se bucură de o scenografie originală semnată de Csaba Antal , de regia şi coregrafia lui Csaba Horváth şi de muzica lui Nils Petter Molvaer, reprezentant al muzicii moderne. Tăierea butucilor, sublinierea replicilor prin cadre luminoase, construirea unui schelet metalic se întâmplă pe scenă sub privirile uimite ale spectatorilor.
Ai un sentiment foarte ciudat şi îngrijorător la finalul spectacolului „PACEA ETERNĂ” scrisă de Juan Mayorga şi regizată José Luis Gómez, Teatro de la Abadia din Madrid. „John, John” şi comenzi în germană rostite rapid şi îndeplinite imediat. Ce se petrece în terorism? După toate dictaturile pe care le-a cunoscut omenirea, iată că suntem în plin terorism ( în oraşe în care pleci de acasă şi nu ştii dacă mai poţi auzi până seara în cazul în care o bombă explodează lângă tine, şi ăsta e un caz al unei cunoştinţe care locuieşte în Israel). Te trezeşti faţă în faţă cu un om antrenat în funcţie de rasa agresivităţii din care face parte să te distrugă.
„TRILOGIA VILEGIATURII” Spectacolul prezentat de Piccolo Teatro di Milano şi găzduit de Teatrul Bulandra a fost cu totul deosebit datorită comicului de limbaj, de situaţie, de voce (incredibil rolul lui Ferdinando jucat de însuşi regizorul piesei, Toni Servillo), comicului mişcărilor, scenografiei şi actorilor. Există o secvenţă în care personajul Ferdinando citeşte o scrisoare de la bătrâna căreia îi vânează averea. Mi-am amintit de lectura magristrală a scrisorii lui Horaţiu Mălăiele din "Puricele" , incomparabilă. În cazul scenei jucate de Ferdinando, pentru un moment am avut impresia că se râdea mai multe pe scenă decât în sală. Suntem în plin secol al luptei între afect şi raţiune.
Intri în sală cu foarte puţin timp înainte de începere. Mirosul de tămâie îşi intră în haine, în suflet. Cinci preoţi pregătesc slujba, din limba rusă poţi distinge uşor acel „Gospodi” care-ţi trezeşte un fior. Spectatorii sunt aşezaţi faţă în faţă, între ei scena. Pentru a urmări dialogul există pentru fiecare parte un ecran pe care se proiectează traducerea. Dacă priveşti pe rândul de spectatori din faţa ta, în timpul piesei, toţi au ochii ridicaţi spre ecran, uneori ai impresia că privesc spre un spaţiu mai înalt şi mai adânc. Din atmosfera spectacolului „BORIS GODUNOV” ieşi greu. Toată drama istorică a uzurpatorului de tron, Boris Godunov care l-a ucis pe Dimitri Ivanovici, fiu al lui Ivan cel Groaznic şi succesor legal la tron, este povestită cu o forţă teribilă, fără lungimi, intenţia regizorului fiind tocmai aceea de a nu pierde nici o clipă atenţia şi legătura cu publicul. Pe scenă se perindă simboluri ale trădării, supravegherii organizate, KGB-ul şi toate instanţele de execuţie şi tortură ale spaţiului rusesc şi nu numai. E o piesă în care simţi spiritul autentic rusesc prin toate mişcările, replicile, piesa având totodată ca orice capodoperă un sens universal, îndreptat spre o meditaţie asupra umanităţii.
„TRILOGIA VILEGIATURII” Spectacolul prezentat de Piccolo Teatro di Milano şi găzduit de Teatrul Bulandra a fost cu totul deosebit datorită comicului de limbaj, de situaţie, de voce (incredibil rolul lui Ferdinando jucat de însuşi regizorul piesei, Toni Servillo), comicului mişcărilor, scenografiei şi actorilor. Există o secvenţă în care personajul Ferdinando citeşte o scrisoare de la bătrâna căreia îi vânează averea. Mi-am amintit de lectura magristrală a scrisorii lui Horaţiu Mălăiele din "Puricele" , incomparabilă. În cazul scenei jucate de Ferdinando, pentru un moment am avut impresia că se râdea mai multe pe scenă decât în sală. Suntem în plin secol al luptei între afect şi raţiune.
Intri în sală cu foarte puţin timp înainte de începere. Mirosul de tămâie îşi intră în haine, în suflet. Cinci preoţi pregătesc slujba, din limba rusă poţi distinge uşor acel „Gospodi” care-ţi trezeşte un fior. Spectatorii sunt aşezaţi faţă în faţă, între ei scena. Pentru a urmări dialogul există pentru fiecare parte un ecran pe care se proiectează traducerea. Dacă priveşti pe rândul de spectatori din faţa ta, în timpul piesei, toţi au ochii ridicaţi spre ecran, uneori ai impresia că privesc spre un spaţiu mai înalt şi mai adânc. Din atmosfera spectacolului „BORIS GODUNOV” ieşi greu. Toată drama istorică a uzurpatorului de tron, Boris Godunov care l-a ucis pe Dimitri Ivanovici, fiu al lui Ivan cel Groaznic şi succesor legal la tron, este povestită cu o forţă teribilă, fără lungimi, intenţia regizorului fiind tocmai aceea de a nu pierde nici o clipă atenţia şi legătura cu publicul. Pe scenă se perindă simboluri ale trădării, supravegherii organizate, KGB-ul şi toate instanţele de execuţie şi tortură ale spaţiului rusesc şi nu numai. E o piesă în care simţi spiritul autentic rusesc prin toate mişcările, replicile, piesa având totodată ca orice capodoperă un sens universal, îndreptat spre o meditaţie asupra umanităţii.
La Casa europeană - prologul lui Hamlet fără cuvinte am văzut lume plecând (cum s-a întâmplat şi la „KALEVALA”, dealtfel). Este o piesă de teatru vizual fără cuvinte care ne oferă mai multe întrebări decât răspunsuri. Într-o casă uriaşă cu vreo cinci încăperi poţi vedea personajele piesei Hamlet defilând fiecare cu lumea lui, cu toate datele necesare: păsări în colivie, prafuri de curăţat, muzică, sex, prieteni. Primele zece minute nu se întâmpla nimic, ritmul ales de Alex Rigola, regizorul piesei, ne-a întors în mod ciudat în viaţa noastră şi ne-a făcut conştienţi de câte ore din zi trăim efectiv şi cât le petrecem curăţând bucătăria sau în conversaţii inutile în preajma unor oameni superficiali.
E un experiment teatral care nu paraseste misiunea teatrului - aceea de a oglindi realitatea, după Shakespeare. Pentru zecile de interpretări ale realităţii, evocator este traseul lui Guiver care, în călătoriile sale, este uimit de cele trei modalitati de a privi realitatea: privirea care micsoreaza, cea care mareste si privirea caleidoscopica. Ma gandesc la periscop si la alte multe modalitati de a sonda realitatea. Într-un mod ciudat telefonia mobila s-a dezvoltat atat de mult, dar comunicarea oamenilor este din ce in ce mai greoaie? Iata un aspect pe care l-a reprezentat de minune piesa.
Spectacolul prezentat de Teatre Lliure, Barcelona a închis festivalul. Alex Rigola este binecunoscut la nivel european pentru reinterpretări ale pieselor lui Euripide, Shakespeare, Kafka.
