domingo, noviembre 09, 2008

Regresia ecoului

Metaforele teatrului sorescian. Toma Grigorie. Craiova: Ramuri, 2005, 144 p.
ISBN 973-7936-19-1


Printre multele cărţi făcute din cărţi, printre multele rezumate, eseuri despre studiile de critică asupra unei opere se numără şi volumul de faţă dedicat “descoperirii” metaforelor teatrului sorescian, un traseu redundant în structura de adâncime a textului, cea care aparţine, de fapt, studiilor critice din bibliografie.
Un studiu critic despre o operă este o intermediere, dar un studiu asupra unor studii critice nu face decât să mărească distanţa dintre opera soresciană în cazul de faţă şi receptorii ei de astăzi - care au nevoie de alte abordări, nu de reluări inutile - cu încă o treaptă.
Autorul Toma Grigorie a lucrat “cu acribie”, cum a mărturisit în primele pagini ale lucrării, pentru a prezenta opera lui Marin Sorescu “în mai multe grile”, în grilele altora! În cele nouă capitole ale cărţii, traseul critic al domnului Grigorie oglindeşte fidel fişele de lectură realizate din articolele, capitolele sau chiar cărţile care au analizat opera lui Marin Sorescu.
Nimic nou nu reiese din relevarea corespondenţelor personajelor din opera soresciană sau a spaţio-temporalităţii redefinite cu fiecare piesă sau a optimismului structural al operei sale dramatice. Sub sceptrul şi tragedia “înghiţitului” se află cele două tipuri de personaje identificate – cele care pătrund fără voie sau cu voie în labirintul vieţii unde locuiesc, pentru care singura soluţie este “ieşirea prin cer”, metaforă considerată “un laitmotiv al dramaturgiei soresciene”.
Toma Grigorie găseşte interesante şi adecvate interpretările criticilor şi pe alocuri uită să încropească şi una proprie, iar atunci când încearcă: “definirea locului şi rostului omului pe pământ este o temă generoasă pe care o scaldă Sorescu, liric şi eficient, în spuma comicului absurd” în piesa “Există nervi”, dar această afirmaţie a fost deja revendicată de Liviu Timbus.
Prizonieratul istoric versus asumarea sacrificiului este un capitol dedicat discursului parodic al dramaturgiei soresciene la adresa societăţii totalitare. A relua discuţia fără alte nuanţări este un truism, despre care autorul lui spune: “s-ar putea insinua că interpretez sociologic şi vulgar post festum situaţiile dramatice din această piesă sau din altele. De aceea las textul să vorbească în continuare, iar eu: No comment!”.
Metamorfozele şi multiplicările eului dramatic este un titlu nepotrivit situaţiilor dramatice propuse de Sorescu. Trecerea dintr-un spaţiu/timp/trup/stare în altul/alta este un subiect ce se poate aborda în discuţia despre un text romantic. Anamorfoza, dublul, Acelaşi, Celălalt (care, chiar rimbauldian vorbind, nu este un alter ego), revizitarea mitologiei sunt câteva dintre ipostazele relecturii. Suntem anunţaţi încă din acest capitol în legătură cu motivul dublului care îi aduce operei soresciene eticheta manierismului, fapt discutat pe larg într-un capitol aparte (ultimul al cărţii). Discutabil!
“Confesiunile autoreferenţiale” ale lui Sorescu vin să limpezească, se pare, frământările dramatice ale dublului său, Iona, în Drama inversului fatidic, un alt episod eseistic din acest serial plictisitor în care dacă trec patru secvenţe fară să fi de faţă nu pierzi nimic. Se reiau, desigur, primele secvenţe din episodul anterior, despre Iona: “acest strigăt disperat nu înseamnă, desigur, doar un simplu apel de salvare, un Heeelp! deznădăjduit”, ci este revolta fiinţei umane împotriva traiectului scurt al vieţii care nu oferă “cuantumul temporar suficient desăvârşirii”, iar Blaga “trăia aceleaşi sentimente de preaplin sufletesc nefructificat şi implora munţii şi mările”....etc.
În replica “Totul e invers”, Toma Grigorie crede că acest invers similar fatalităţii are un corespondent în varianta franţuzită viceversa, replica lui Lefter Popescu. Marin Sorescu “întoarce medalia”, răscoleşte înţelesurile unor adevăruri istorice relative, “reînviindu-le prin răsucirea lor pe toate feţele” sau pentru a fi mai expresiv, “Lui Marin Sorescu îi place vorba întoarsă, vorba şi sensul ei sucite”.
Filosofia şi stilistica populară în sprijinul replicii expresive este capitolul dedicat felului în care Sorescu “a apelat frecvent la gândirile şi zicerile de spirit ale naţiei şi ale locului său de baştină, Bulzeştii Doljului”. În textul sorescian, personajul, în general, se exprimă într-un limbaj adecvat stării sale sociale, dar îşi depăşeşte condiţia (în particular?), iar “autorul ţine la respectarea tradiţiilor şi a obiceiurilor strămoşteşti, dovedindu-se perfect introdus în etnologia noastră străveche”. Sorescu ia astfel fragmente din recuzita folclorică, le adaptează sensului ironic al replicilor personajelor, dar menţine textul în atmosfera tradiţiei populare, asta pentru a fi mai clar mecanismul prefacerii!
Şi în felul acesta continuă şi celelalte capitole dedicate ironiei, relaţiei cu existenţialismul, cât şi manierismului teatrului sorescian, dar nu ne-am transforma oare în ecoul celui care se repetă repetându-i pe alţii?

înveliş

înveliş

School poster. Foto de Trine Dalsgaard