RetroProiecţiA

Poezia intervalului este asemenea unui prag de sticlă. Intervalul este drumul dintre lucrurile mici ale cotidianului şi imaginarul în acţiune. Pe drum se formează coregrafia poematică, spaţiile neutre prin care trec lianturile, vectoriile, săgeţile, indicaţiile de traseu, pasajul, tehnicianul de sunet.
Dar dacă vă simţiţi atraşi de spaţiul filmului, veţi descoperi secvenţe prin care bobina debitoare vă va duce în cealaltă realitate. Aparatul transcrie lumea senzaţiilor pe care le acaparează. Trebuie să ai fermitatea unei priviri pure pentru a putea primi această imagine pe retină, altfel rămâi cu agoasa şi atracţia vidului. Poemul aduce cuvintele în piele, într-o înfăşurare-înfăşare. Cuvintele sunt cele care suferă feminin şi carnal, elimină fluide corporale.
Poemul surprinde câteva scene cu o evoluţie intermitentă şi seducătoare, cadre ale unor întâmplări, demascând trecerea existenţială a unor personaje apărute întâmplător, din planul secund.
Există o lene concupiscentă a generaţiilor care-şi dau întâlnire aici, povestindu-şi deformat amintirile, desfăşurând detaliile altora. Fragmentele sunt rupte din peisajul rememorării, transpuse în alte decupaje pe care le locuiesc temporar fie ele lirice, epice, dramatice sau simple pagini de jurnal.
Alteritatea măreşte viteza, rezoluţia, modificând fereastra de proiecţie, permiţând folosirea unor accesorii suplimentare.
Pupitrul de mixaj înregistrează imaginile multiplicând distanţele şi disecţiile vizualului.