Punti catre cunoastere. Doneaza si tu!

Biblioteca Metropolitana Bucuresti (BMB) si Asociatia Young Initiative (AYI) lanseaza cu ocazia Sarbatorii Pascale un apel de donatii pentru copiii din Centrul Comunitar Sf. Vasile (Str. Covasna nr.8, Sector 4), unde mai activeaza inca 3 centre: Centrul pentru Copil Abuzat Sector 4, Centrul pentru Copil cu Handicap Sever "Sf. Vasile" si Centrul Mama si Copilul "Sf. Vasile".

Toate donatiile stranse vor fi distribuite beneficiarilor in data de 15 aprilie de catre echipa de voluntari a proiectului Punti catre cunoastere. (http://www.younginitiative.org/punti.php)
In cadrul Centrului Sf. Vasile AYI si BMB au infiintat un Centru de Lectura si Educatie Non-Formala, unde copiii invata sa utilizeze calculatorul si sa navigheze responsabil pe Internet si de asemenea, le sunt dezvoltate abilitatile cognitive in cadrul activitatilor de Animatie si Lectura.

Donatiile pot consta in:
materiale igienico-sanitare*
pampersi*
imbracaminte
jucarii
dulciuri
* Reprezentantii centrului au facut un apel special la noi pentru pampersi si materiale igienico-sanitare, de care acesta duce lipsa sau in orice caz, nu poate acoperi cererea necesara. AYI considera aceste elemente ca fiind primordiale pentru o functionare normala a unui centru de copii (avand in vedere si mediile din care provin cei de la centrul de zi), si va depune toata diligenta pentru a asigura prin intermediul donatiilor aceste necesitati.

Punctul de colectare al donatiilor in obiecte se afla la Filiala Ion Creanga a Bibliotecii Metropolitane Bucuresti din Str. Christian Tell nr.10, Sector 1 (zona Piata Amzei, langa Ambasada Frantei).
Date contact punct colectare: Steluta Nicolae, Veronica Ene - 021/539/6542. Program: luni-joi: 9:00-16:00; vineri: 9:00-13:00.


Cei care doresc pot sa efectueze si donatii in bani, in contul RO 88 RNCB 0075 1152 6784 0001 (BCR) - Asociatia Young Initiative sau prin card bancar pe site-ul http://www.donatiionline.ro/?doneaza=217 (site realizat in parteneriat cu Ministerul Culturii de GeCad, lider pe piata romaneasca de plati online), cu mentiunea "Donatie Sf. Vasile". Donatorii care ne vor furniza si o adresa de email vor primi informatii despre modul in care au fost cheltuiti banii donati. Sumele provenite din donatii se vor indrepta primordial spre satisfacerea necesitatilor de baza ale centrului (igienico-sanitare, pampersi, apoi imbracaminte pentru cei mici).

Date contact generale:
Asociatia Young Initiative - Oana Vasiliu, PR Coordinator - 0736/502/264, Dana Neagu - 0724/674/023
Biblioteca Metropolitana Bucuresti - Mona Mihai - 0721433827
Gabriela Toma 0724 479 147

Mai multe informatii puteti afla pe site-ul http://www.younginitiative.org/

Eugen Ionesco: mistic sau necredincios?

Pe 3 decembrie, la orele 13.30, va avea loc, la Muzeul Național al Literaturii Române, lansarea cărții „Eugen Ionesco: mistic sau necredincios?”, scrisă de Marguerite Jean-Blain.

Cartea a apărut la Curtea Veche Publishing și va fi prezentată de prof.univ.dr.Basarab Nicolescu și acad.Eugen Simion.

:până mereu

Și...a nu se rata, desigur, lansarea cărţii lui Gabriel Daliș :până mereu, ed. Charmides, 2010, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, sâmbătă, 20 noiembrie, ora 16.00, la standul editurii Casa de pariuri Literare, Pavilionul Central Romexpo, standul 106, nivelul 3.20. Prezintă Octavian Soviany.

”: PÂNĂ MEREU se numeşte noua mea carte de poeme, o selecţie din cele patru volume de versuri pe care le-am publicat în anii trecuţi, completată de câteva poeme inedite. Sunt bucuros să vă recomand această carte atent scrisă şi minuţios construită.”

A nu se rata la Targul Gaudeamus!

Sâmbătă, 20 noiembrie, la orele 18:00, la Târgul de carte Gaudeamus, la standul Editurii Vinea, va avea loc lansarea volumului "Poezii odioase de dragoste" de Adrian Diniş. E o cartea pe care am aşteptat-o de multă vreme, cam de prin 2006.

Povestim la Târg!

Mețeriașii

Voi vorbi despre lucruri care poate vi par diferite, dar nu sunt: coregrafia lui Gigi Căciuleanu la „Simfonia fantastică”, facerea de hârtie manuală și mețeriștii.
Sâmbătă, am fost la ONB, la spectacolul dirijat de Tiberiu Soare, cu Răzvan Mazilu și Bianca Fota. Și a fost un spectacol splendid. Muzica lui Berlioz, dansul contemporan, versurile lui Verlaine, monologul Ofeliei încheiat cu binecunoscutul „Noapte bună, doamnelor, noapte bună, dragele mele doamne, noapte bună”. Drumul zilnic și iluzoriu în oglinzile deformante, deloc magice, sporește îndoiala și multiplică măștile.
Fiecare îl întâlnește pe fiecare în acel neutru al proiecțiilor pe care-l atribuie
celuilalt ca o singurătate de care trebuie să fie responsabil. Ce face Gigi Căciuleanu este să aducă întrebări pentru fiecare scenă. Și în drum spre casă, încă mai auzi viorile lui Verlaine, tânguitul Ofeliei, căutarea iubirii ideale în zecile de imagini deformate. Opiumul din simfonia lui Berlioz nu este decât această iluzie creată de mintea noastră pentru sine și pentru celălalt.

*

La Muzeul Țăranului se întâmplă multe. Aici îmi place să vin de câțiva ani. Și de fiecare dată mai aflu câte ceva nou – studioul, librăria, sala de expoziții, lansările, clubul. Dacă ai curiozitatea să cobori în subsol, îl vei întâlni pe hârtier, pe cel care face hârtie manuală. Hârtierul e Răzvan Supuran. Coborâți de vedeți și citiți!
http://meteriasii.blogspot.com/

De obicei, povestesc despre oamenii frumoși pe care-i întâlnesc. Sigur, sunt povestitorii, poeții, călătorii, graficienii, ceramiștii, nebunii și îndrăgostiții din viața mea.
Dacă ajung să-i cunosc, cu greu mă mai desprind, rămân în preajma lor ca prieten, ca ucenic, ca geamăn. Ei locuiesc într-una din lumile acestui oraș, una vie, a creației și nu păcătuiesc deloc cu cuvântul, cu gândul sau cu fapta lor, ci făptuiesc frumusețe.

P.S.Acum un an sau doi i-am trimis lui Mazilu o serie de poeme, sperând să facă un spectacol. Mi-a „răspuns” abia acum. Se poate (experimente au mai fost, cum bine știți, la CNDB)

Premiul "Marin Mincu"

Fundaţia Culturală „Paradigma” va acorda Premiul „Marin Mincu” pentru poezie (două premii) în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus, sâmbătă, 20 noiembrie, orele 16.00, la standul Editurii „Vinea”.
Juriul, alcătuit din Bogdan Creţu, Mihail Gălăţanu, Ştefania Mincu, Octavian Soviany, Radu Voinescu, a nominalizat în vederea premiului următorii poeţi:

Teodor Dună (De-a viul, Cartea Românească, 2010)
Daniel D. Marin (L-am luat deoparte şi i-am spus, Brumar, 2009)
Diana Geacăr (Frumuseţea bărbatului căsătorit, Vinea, 2009)
M. Duţescu (Şi toată bucuria acelor ani trişti, C. R., 2010)
Ofelia Prodan (În trei zile lumea va fi devorată, Paralela 45, 2010)
Radu Vancu (Sebastian în vis, Tracus, Arte, 2010)
Mirela Vasile (Şoriceii nu bat la uşă, Pontica, 2008)
Dumitru Bădiţa (Poeme prerafaelite, Pontica, 2008)
Ştefan Manasia (Cartea micilor invazii, C. R., 2008)
Andra Rotaru (Ţinuturile Sudului, Paralela 45, 2010)

Căutarea poeziei

Am fost de curând întrebată ce aş scrie pe Acta Diurna, dacă ar fi să las un mesaj locuitorilor acestui oraş precum erau afişate informările legislatorilor către cetăţenii romani. Şi am răspuns Căutaţi-vă pe voi înşivă în sensul de cunoaştere a locului bun de a fi în lume (singurul loc bun este, într-un mod aparent paradoxal, urcuşul, precum în imaginea Scării Sfântului Ioan Sinaitul – urci, în faţă ai pe cineva care îţi dăruieşte din experienţa sa şi, obligatoriu, în spate pe cineva căruia să-i dăruieşti ceea ce ai înţeles).
În ciuda mult-comentatelor poeme „Ars poetica”, niciun volum de poezie nu oferă un crez poetic ca o mărturie înţepenită, ca un document definitiv, necesar criticilor comozi în „procesul” de etichetare. Ceea ce Bacovia spunea „Nu am nici un chez poetic, scriu precum vorbesc cu cineva pentru ca-mi place această îndeletnicire” se regăseşte în toate volumele bune de poezie. Un crez are trăsătura „nedesăvârşitului” din Carnetele lui Leonardo. Se îmbogăţeşte pe măsură ce urci, dar niciodată nu va atinge sau reflecta capătul de dincolo al scării.

Poemul „Căutarea poeziei” scris de poetul brazilian Carlos Drummond de Andrade, în traducerea lui Dinu Flămând şi Omar Lara, pare un fel de listă a poruncilor personale, dar şi o deschidere a dialogului în jurul temelor şi reflecţiilor care sunt pe cale de dispariţie în scrierea actuală.
Lumea este în aşteptare, iar poeţii într-o grabă a scrisului.
Nici unii, nici ceilalţi nu se ascultă.

Iată şi poemul:

Să nu faci versuri despre întâmplări.
În faţa poeziei nu există nici creaţie şi nici moarte.
Înaintea ei viaţa este soare extatic,
nu încălzeşte şi nu luminează.
Afinităţile, aniversările, incidentele personale
nu contează.
Să nu faci poezie cu trupul,
trupul confortabil, complet, excelent,
atât de ostil
efuziunii lirice.
Secreţia ta biliară, schima ta de plăcere sau
De durere-n obscuritate
Sunt indiferente.
Să nu dezvălui sentimentele tale,
Cele care prevalează cu echivocul şi intenţionează
O lungă călătorie.
Ceea ce gândeşti şi simţi, asta încă nu-i poezie.

Nu-ţi cânta oraşul, lasă-l în pace.
Cântecul nu este mişcarea maşinilor şi
Nici secretul caselor.
Nu e nici muzica auzită la promenadă; zgomotul
Mării pe străzi aproape de linia spumei.
Cântecul nu e natura,
Nici oamenii în societate.
Pentru el, ploaie şi noapte, oboseală şi speranţă
Nu înseamnă nimic.
Poezia (să nu extragi poezia din lucruri)
Eludează subiectul şi obiectul.

Să nu dramatizezi, să nu invoci,
Să nu cercetezi. Nu-ţi place timpul cu minciuni
Nu te plictisi.
Iahtul tău de fildeş, pantoful tău de diamant,
Mazurcile şi superstiţiile voastre, scheletele
voastre de familie
Dispar în curba timpului, sunt
De neîmprumutat.

Să nu refaci
înmormântarea şi melancolia ta copilărie.
Nu şovăi înre oglindă şi
Memoria-n risipire.
Ceea ce s-a împrăştiat, nu era poezie.
Ceea ce s-a spart, nu era cristal.

Pătrunde tăcut în regatul cuvintelor.
Acolo sunt poemele care aşteaptă să fie scrise.
Stau paralizate, dar nu disperate,
Există numai calm şi prospeţime pe suprafaţa lor intactă.
Iată-le mute şi singure, în stadiu de dicţionar.
Ai răbdare dacă sunt obscure. Stai cuminte,
Dacă te provoacă.

Aşteaptă ca fiecare din ele să se împlinească,
Să se consume cu puterea cuvântului
Şi cu puterea tăcerii.
Nu forţa poemul să se desprindă din limb.
Nu ridica de la pământ poemul care s-a pierdut.
Nu adula poemul. Acceptă-l
aşa cum el îşi va accepta forma definitivă
şi concentrată
în spaţiu.

Mergi mai departe şi contemplă cuvintele
Fiecare
are mii de feţe secrete pe faţa neutră
şi te întreabă, fără să aştepte răspunsul
sărac sau teribil, să-i răspunzi:
Ai adus cheia?

Ia seama:
paragini de melodie şi concept
se refugiază în noapte cuvintele.
Încă umede şi impregnate de somn,
se rostogolesc pe un râu dificil şi se prefac
în dispreţ.

P.S. Dupa atatea interdictii, precepte, conditii si porunci, iata unul dintre poeţii dragi mie - Leopoldo María Panero, trăieşte şi scrie poeme dintr-un manicomio - spital de nebuni.

It rained and it rained

Despre maladii, morți subite și construcția de sine prin iubire

Pe la începutul anilor de liceu am realizat că toate cărțile pe care le citeam erau legate, în mod inexplicabil și... involuntar, fie prin temă, fie prin detalii importante, fie prin sensul pe care-l pierdeam în realitate și pe care ficțiunea mi-l oferea cu atâta generozitate.
În nenumăratele călătorii, nu uit niciodată să iau cu mine două-trei cărți, și de obicei sunt cărți diferite de tema de cercetare, de bibliografia examenelor. De data aceasta iată, am ales de pe rafturile bibliotecii „Despre iubire și moarte” de Patrick Süskind și o alta cumpărată anul acesta de la Bookfest, „Maladia morții” de Marguerite Duras.
Dincolo de faptul că însăși călătoria poate fi o demascare a unor legături improprii sau o confirmare a unor relații care se dovedesc a fi trainice, cărțile au parcă un alt sens citite....călătorind. Și mă refer la experiența lecturii autorilor danezi cât timp am stat în Danemarca sau în drum spre această țară. Se modifică ceva, te modifici, adaugi ceva esențial la ceea ce ești.
Și în același sens, amân lecturi cum ar fi „Istanbul” al lui Omar Pamuk până în august când vor sosi prietenii mei din Turcia. Se „întâmplă” un dialog, o poveste a cărții pe care, citind-o fără să o povestești, parcă nu e întreagă.
Revin la „Maladia morții” de Marguerite Duras (Les Editions de Minuit, 1982; Univers, 2009). Poate că densitatea acestei mici cărți este mai importantă decât multe dintre construcțiile încercate de autoare, o densitate apropiată de „Hiroshima mon amour”, scenariul filmului regizat de Alain Resnais. O femeie frumoasă despre care nu știm nimic decât faptul că acceptă să vină în fiecare seară și faptul că învață să tacă „precum femeile strămoșilor săi”, să se lase așteptată sau privită dormind, ea este femeia prin care bărbatul încearcă să afle enigma existenței și a dispariției, enigme legate, urmând una alteia „Când deschizi ochii, ea este aici, tot aici, ea este încă aici. Te întorci către trupul străin. Doarme. Privești maladia vieții tale, maladia morții” și „descoperi că aici, în ea, se plămădește maladia morții, că această formă, desfășurată în fața ta, decretează maladia morții”. În același timp, un sentiment de familiaritate m-a uimit atunci când citeam rândurile „Asculți marea. Ea este foarte aproape de zidurile camerei”, o mare care în cântecul geamănului invadează camera scundă, camera mică a blocului, a sicriului etajat, a vieții încordate și simțite cu intensitate asemenea bolnavilor care mai au câteva luni de trăit. Moartea se poate trăi, renunțând la tot ceea ce este inutil să cunoaștem despre celălalt, păstrând doar detaliile care ne ajută s-o distingem: somn, sex, privire, tăcere, așteptare, distanță, vitalitatea exacerbată trăită în monotonia fiecărei zile.
Revin la „Despre iubire și moarte” (Diogenes Verlag AG Zürich, 2005; Humanitas, 2006). Imi amintesc de un curs fantastic de antropologie culturala tinut de Alexandru Ofrim legat de raportarea omului la spatiu si o eventuala lectură și recunoaștere a mirosurilor pornind de la primele pagini din „Parfumul” lui Süskind.

Recunoscând enigmaticul, inexplicabilul, acel „ceva” care a inspirat „Fidelio”, dar și „Amphytrion”, atât romanele siropoase, cât și romanele-canon ale literaturii universale, Süskind propune trei exemple de false iubiri pentru ca în final să redea ideea iubirii adevărate, singura care se distinge de micile izbucniri de moment, de egoisme și „întunecarea minților”. Tot în final reia vechea temă a legăturii iubire-moarte, pornind de la Orfeu și iubirea pentru Euridice, trecând prin meditațiile lui Platon, Goethe, Wagner și Mann.
Primul exemplu este poate cel mai ușor de identificat: un cuplu de tineri într-o mașină, în timpul unui ambuteiaj, „își apropiau capetele constant, se zgâiau unul la altul cu un zâmbet tălâmb-radios, se alintau, se pipăiau, se sărutau, se lingeau”, ca după câteva momente de ușoară îndepărtare să continue același joc, iar în final ea să alunece ....în direcția frânelor și a accelerației, ceea ce Süskind descrie ca fiind „un fleac dezgustător”.
Al doilea exemplu: o burgheză de 70 de ani, o mecena îndrăgostită de „un coregraf român, fost dansator cunoscut în întreaga lume”. De data aceasta, expresia „până când moartea ne va despărți” trebuie înțeleasă la propriu, căci cei doi erau nedezlipiți chiar și când mâncau, se țineau de mână, vorbeau doar între ei, trăind „un soi de delir”.
Al treilea exemplu este foarte familiar celor care au citit „Moarte la Veneția”. Aici, un renumit scriitor se îndrăgostește de Franzl, de data aceasta un chelnăr de la hotelul unde se afla cazat cu familia. Ei bine, Franzl se dovedește a fi una dintre iubirile ratate, dar pe care scriitorul le salvează în operele sale, îl „include în galerie”, devenind una dintre fantazmele sale.
Și totuși, acesta din urmă s-ar potrivi cel mai bine descrierii lui Platon, susține Süskind. În primul și în al doilea exemplu, Süskind spune fără menajamente că este vorba despre prostie și, respectiv, sminteală. Căci, susține el, „dacă avem de-a face cu doi oameni care se iubesc, urmările pentru mediul în care se mișcă aceștia sunt mai puțin periculoase, întrucât, în mare măsură, cuplul se autoneutralizează.”, altfel spus, există doar iubirea constructivă, cea care nu se pierde în temporalități jinduitoare, în râzgâieli și posesivitate, în obsesie și cuceriri fugare. Süskind clarifică: „autismul în doi” și aroganța, sfidarea celorlalți din jur sunt false povești de dragoste. Și, se întreabă autorul, „cum poate fi perceput și descris drept cea mai mare fericire ceea ce ne prostește și ne poate chiar abrutiza?”. Parabola lui Platon este un posibil răspuns: sufletul este precum un car tras de doi cai și condus de un cârmaci. Dacă acesta din urmă este chibzuit, sufletele se îndreaptă spre lumină. Süskind întrevede aici legătura dintre iubire și moarte, această „non-temă prin excelență”. Süskind se întoarce la Salomeea lui Oscar Wilde, la poeziile de dragoste ale lui Novalis, la Kleist și la Wertherul lui Goethe. Spre deosebire de sinucidere ca eliberare de durerea provocată de moarte, Süskind propune și aduce în prim plan refuzul morții din povestea lui Orfeu, dragostea lui pentru Euridice și pentru oameni, opunând-o parabolelor lui Iisus.
Trebuie spus că, dincolo de sarcasmul scriiturii care poate fi uneori un exercițiu eficient, această ultimă parte este cea care aproape că neagă miza cărții. Comparația lui Orfeu cu Iisus și acuzarea celui din urmă de falsitate și nevoie de recunoaștere asemănătoare conducătorilor timpurilor moderne și recente este provocatoare în sensul mediatic actual și atât. Provoacă, instigă și cere răspunsuri, o promovare insistentă și gratuită. Dar despre sensurile legăturii dintre iubire și moarte, există o bibliografie bogată care așteaptă a fi cercetată în profunzime, și aici nu mă refer neapărat la „Dublă flacără: dragoste şi erotism” (Octavio Paz) sau la „Studii despre iubire” (Ortega Y Gasset), pentru ca acestea ar trebui citite la sfârșitul respectivei bibliografii.
Și cum spuneam, toate lecturile sunt legate. Recitesc cartea lui Aries, „Omul în fața morții”, o carte splendidă citată în treacăt de Süskind și care, dacă ar fi citită cu atenție, ar schimba ceva din modul de raportare la viață și la moarte al multora dintre noi.

O vară frumoasă cu lecturi bune!

Fost-am la Bookfest

Vă aștept vara aceasta la Biblioteca Ion Creangă să împrumutați cărți, să donați cărți bune de poezie pentru ca și alții să le citească.


La Bookfest am participat cu un program de animație pentru copii.
Aici: Cristina Deneș și Teatrul de Păpuși Licurici.






















Deiu, îmblânzitorul de pisici.

Fost-am cu povești, teatru de păpuși, linguri de lemn, personaje și actori.

Lecturi, lecturi la TNCP, editia I

Ovia, Miki, Ofelia, Constantin Abăluță, Valeriu Mircea Popa, D.D. Marin și subsemnatele Gabriela Toma și Elisa Dorar.

Expozitia de carte de poezie din fondul BMB.

Targul National al Cartii de Poezie

Expoziția: portretele poeților - de la Petre Stoica și Virgil Mazilescu la Adrian Diniș.

Al 7 lea continent

Prima parte și a doua parte, respectiv 1987 și 1988
Ora 6.00. Ceasul sună, radioul pornește. Georg și Anna se ridică din pat. Anna o trezește pe Eva, fiica lor. Iau micul dejun. Merg cu mașina la lucru, se întorc, fac cumpărături, gătesc și din când în când mai vine în vizită la ei fratele Annei. Din când în când Anna le scrie socrilor săi și uneori îi vizitează. Viața lor are același program, prezentat în cele două părți ale filmului cât se poate de detaliat.
A treia parte 1989
Aici lucrurile se schimbă. Cei doi renunță la joburi, fac un credit foarte mare pentru a pleca în Australia și cumpără multe instrumente de tăiat, lovit materiale rezistente. Ezită puțin dacă s-o ia sau nu pe Eva cu ei, dar în final se hotărăesc „să plece” împreună. Se hotărăsc să distrugă tot din casă: mobilă, veselă, discuri, cărți, astfel, totul este spart, rupt, dezmembrat, chiar și enormul acvariul existent în sufragerie. Imaginea peștilor ce se zbat pe parchet sau căutând puțina apă pentru a se salva anticipează finalul filmului. Banii împrumutați de la bancă sunt rupți și aruncați în vasul de toaletă.
O amplificare a senzației de revoltă față de rutina vieții este trăită de Anna într-unul din momentele de carwash, unde periajul imens devin agresiv și aproape insuportabil. După ce totul este distrus, se hotărăsc să se sinucidă, nu înainte de a lăsa un bilet părinților. Prima care bea din licoarea amară este Eva, apoi Anna și la sfârșit Georg. Există inserții ale celui de-al șaptea continent pe parcursul filmului, unde Australia este mare și deșert în același timp, un spațiu de-o imposibilitate frumusețe.
La final, ni se spune că părinții au cerut deschiderea unei anchete, întrucât nu credeau că era vorba de suicid, dar dosarul s-a închis în lipsă de probe.
Haneke a mărturisit că filmul are la bază o poveste reală și că s-a inspirat dintr-un articol de ziar legat de o familie de clasă mijlocie care a ales să moară în acest fel. Ceea ce devine interesant este acest lucru, al dez-moștenirii, a dez-legării sinelui de lume: familia nu lasă nimic, distrug tot ce au avut.
Desigur că filmul accentuează prăbușirea omului de clasă mijlocie în rutină, incapacitatea sa de a modifica desenul comod al derulării convențiilor. Sunt cadre foarte subtile care fac trimitere la rutină ca mecanism social, sărăcirea trăirii și a mijloacelor de exprimare – casiera de la magazin, vânzătorul de la benzinărie, până și întâlnirile cu fratele Annei comportă aceeași structură prin reamintirea dramelor familiale.
Mesajul lui Haneke este că lumea postmodernă este locuită doar de eficiență, iar afectivitatea este restrânsă la momente foarte puține și tot mai rare. Acest dezechilibru social se reflectă în dezechilibrul psihic, iar omul se depersonalizează, iar legăturile interumane sunt denaturate.

Primit prin poștă

Premiile concursului Festivalului Internațional „Lucian Blaga”: Marele Premiu al Festivalului acordat de Consiliul Judeţean Alba şi Revista „Discobolul” – Anişoara Iordache din Constanţa;
Premiul I acordat de Fundaţia Culturală „Lucian Blaga” Sebeş – Iulian Ciupitu din Bucureşti;
Premiul II acordat de Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş Ovidiu Artimon Toma din Iaşi;
Premiul III acordat de Biblioteca Judeţeană Alba – Vasile Moldovan din Bucureşti.
Menţiune I – Sonia Elvireanu Alba Iulia,
Menţiune II – Dorin Cozan din Vaslui.
Premiul revistei „Târnava şi Izvoare Filozofice” Tg. Mureş – Gabriela Toma din Bucureşti;
Premiul revistei „Familia” Oradea – Cezar Florin Ciobîcă din Botoşani;
Premiul revistei „Poesis” Satu Mare – George Baciu din Domneşti Argeş;
Premiul revistei „Arca” Arad – Florina Loredana Dalian din Slobozia;
Premiul revistei „Contemporanul-Ideea Europeană” Bucureşti Maria Ion din Craiova;
Premiul Ziarului „Unirea” din Alba Iulia – Emilia Zăinel din Sibiu;
Premiul Ziarului „Informaţia de Alba” – Ion Răşinaru din Anina, Caraş Severin;
Premiul revistei „Steaua” din Cluj – Florina Isache din Roşiorii de Vede;
Premiul revistei „Litart” Tg. Mureş – Adrian Matus din Satu Mare;
Premiul Clubului Rotary Emilia Faur – Petreşti, Alba;
Premiul acordat de S.C. Kronospan – Casiana Ekart din Vinţu de Jos, Alba;
Premiul revistei „Gând românesc” din Alba Iulia pentru eseu – Ioan Nistor, Alba Iulia.

Cenaclul ”Marin Mincu”

Prima ședință a Cenaclului „Marin Mincu” a avut loc miercuri, 26 mai. În cadrul acestei întâlniri s-a convenit schimbarea denumirii cenaclului (din „Euridice” în „Marin Mincu”), precum și schimbarea zilei în care va avea loc – marți, ora 18.00 în aceeași Sală „Mircea Eliade” a Bibliotecii Metropolitane București.
Au citit Dumitru Bădița (proză) și Gabriel Daliș (poezie). După lectură au avut loc comentarii legate de cele două fragmente de proză ale lui Bădița, unde Soviany și Ștefania Mincu au apreciat finețea detaliului, tehnica suspansului și stilul format și concentrat al prozei sale. Proza sa captează cu siguranță cititorul, ducându-l dintr-o realitate bazată pe norme înspre una absurdă și poate inevitabilă.
Vă recomand să citiți, de asemenea, volumele de poezie „Unghii foarte lungi şi cumsecade”, ed. Vinea, 2005 și , „Poeme prerafaelite”, apărut la la ed. Pontica.

Poezia lui Gabriel Daliș a fost bine primită de Octavian Soviany și de Felix Nicolau. Pentru a menține ceva din atmosfera „sfârtecării” de odinioară, Ștefania Mincu a încercat să identifice „minusurile” poeziei lui Daliș, dar credem că acest lucru n-a fost decât o nevoie de a provoca audiența pentru a combate aceste păreri cu argumente forte, cum îi plăcea lui Mincu. Deși nu s-a întâmplat asta.....
Daliș are o poezie cu puternice imagini vizuale, cu un discurs coerent și, aș spune, identificabil ca marcă, ce s-a format din 1996 - de la primul volum, „Semnale de sâmbătă" , urmat de „Întoarcere acasă" (1998) si „Chip Împreună" (1999) - până astăzi. Nu putem scuze critica bucureșteană prezentă la cenaclu de faptul că nu cunoaștea niciun volum de poezie semnat de Daliș, căci volumele au circulat și au fost recenzate în revistele literare românești. Acesta este și motivul pentru care nu a existat o prezentare serioasă, un discurs coerent legat de evoluția sa, de temele majore din poemele sale, de inserția elementelor-simbol ce irump din inconștient.
În curând va publica o antologie, o selecție de poeme din cele patru volume, precum și poeme noi, așa că vă invit să urmărim apariția cărții și mai ales s-o citim.

Nihil novi sub sole sau Funny Games U.S.

So, Portocala mecanică, romanul lui Anthony Burgess apare în 1962, în 1971 este ecranizat de Stanley Kubrick. Ce sens are să mai faci un film cu aceeași temă? Michael Haneke reia tema în „Funny Games U.S.” (2007), care este un fel de reload a variantei din 1997 (sic!) Într-adevăr, un film bine făcut, dar pe un drum deja străbătut.

Les temps du loup - Michael Haneke

Trăiesc din ce în ce mai intens legătura dintre poezie și film. Poate este o chestiune de generație, de atitudine și regăsire.
Am văzut acum câțiva ani filmul „Cache”, acum doi ani „Pianista”, o ecranizare admirabilă a romanului scris de Elfriede Jelinek.
Dar poate dintre filmele lui Michael Haneke, „Les temps du loup” (tradus la noi „Vreme de restriște”) este remarcabil prin poveste, prin construcție și poezie. Povestea prezintă o perioadă de încercare pentru o țară ajunsă în pragul colapsului din cauza lipsei proviziilor. Nu este necesar nici un cadru istoric, regizorul pare să spună o poveste care s-a reluat de fiecare dată când haosul s-a instaurat în lumea civilizată, arătându-i astfel limitele. Plecând din oraș, o familie cu doi copii (Anne și Georges Laurent, și copiii Eva și Ben) ajung în casa de vacanță cu câteva provizii, însă casa era deja ocupată de o altă familie cu alți doi copii. Georges încearcă să poarte un dialog civilizat într-un lume în care regulile dispăruseră, funcționând doar lupta pentru supraviețuire. Georges este împușcat, iar lui Anne i se spune să-și ia copiii și să plece. Ajung într-un final, după multe încercări, într-o gară unde mai mulți oameni, printre care și români și polonezi, așteaptau trenul și seară de seară, aprinzând un foc pe șine pentru ca acesta să oprească. Proviziile sunt puține, și acestea drămuite de așa-zișii justițiari. Despre aceștia, un bătrân și B. povestesc că ar fi 36 și că ei ar menține echilibrul acestei lumi și că, dacă dispare vreunul, se sfârșește totul. Bătrânul, înghițitorul de lame, spune că ei se dezbracă până la piele și sar în foc pentru a schimba lumea. Într-o noapte, Ben întețește focul, se dezbracă și se pregătește să se arunce în foc. Caii se sperie și responsabilul cu rondul de noapte se apropie de el și-i spune să nu creadă tot ce aude, pentru că înghițitorul de lame poate crede asta, dar el nu are curajul, pe când Ben a avut curajul și ar fi făcut-o. Pentru a-l face să uite de povestea asta, bărbatul îi spune în schimb că va veni o mașină sport a doua zi, din care va coborî cineva și va spune că totul e bine, și că poate și morții vor învia. Camera se îndepărtează de bărbatul care leagănă copilul și-l determină să creadă în altceva. Iar imaginea finală, filmată din tren, urmărind tot verdele câmpiilor, un tren care nu se știe de unde și încotro și dacă ajungea la Ben, mai are un atuu – acela de a putea așeza lucrurile, de a detensiona, căci filmul este cutremurător sub aspectul imaginilor și derulării lor.
Desigur, sunt multe alte mici istorii care se țes în jurul acestei povești. Pe tot parcursul derulării filmului, am avut o senzație de familiaritate cu „Eseu despre orbire”, romanul lui Saramago, unde lucrurile ajung mai departe. Dar ce înseamnă acest departe decât a înțelege că, odată instituită, restriștea anulează toate convențiile sociale. Sub această formă civilizația este pusă față în față cu natura, sub forma instinctelor, violenței și găsirii țapului ispășitor.
Un film din care nici o scenă nu ar putea fi scoasă. Nu astfel spunem și despre un volum bun de poezie?
Întrebarea este ce public empatizează cu filmele lui Haneke. Nu mulți. Trebuie spus că „lumea nefericită în filmele lui Michael Haneke” nu este cel mai bun mesaj pentru promovarea unei retrospective Haneke, cu atât mai puțin spotul! Căci nu fericirea sau nefericirea oamenilor importă ca temă în filmele sale, ci mai degrabă acel l'être humain în condiții extreme sau asumarea propriul fel de a fi într-o lume foarte diferită.

Cenaclul Euridice reia seria intalnirilor la BMB

Cenaclul Euridice reia seria intalnirilor incepand de miercuri, 26 mai 2010, ora 18.00, in Sala Mircea Eliade a Bibliotecii Metropolitane Bucuresti, intr-o noua formula.
Sedintele Cenaclului vor fi inregistrate prin sistemul videconferinta, urmand ca textele sa fie publicate in volum. De asemenea, poetii care vor lectura vor fi publicati in revista Paradigma.
In cadrul acestei prime intalniri se vor stabili moderatorii intalnirilor cenaclului care i se vor alatura Stefaniei Mincu.
Toti cei care au citit in cenaclu sunt invitati sa participe la dezbateri.
Puteti trimite materialele (poezie, proza), videopoeme si audiopoeme pe adresa cenacluleuridice@gmail.com.

2 fotografii de András Pápai